Monitorul de Vrancea
Vrânceni plecaţi de acasă

Vrânceni plecaţi de acasă

Mesaj de peste Ocean pentru mama
Draga mea mamă. Deşi sunt atât de departe, inima mea este doar lângă tine. Sufletul meu însetat de dor te caută în fiecare clipă, dorind să-ţi aline suferinţa lăsată de plecarea mea.

Vrânceni plecaţi de acasă

VIDEO şi GALERIE FOTO: Un vrâncean, câştigătorul Campionatului Mondial de Pizza
Dan Leicu, un vrâncean de 28 de ani din Negrileşti, este primul român campion mondial la... pizza. La Salsomaggiore Terme (Italia), a avut loc şi anul acesta Campionatul Mondial de Pizza, ajuns la cea de-a 21-a ediție. Au participat aproximativ 500 de specialiști în domeniu, din peste 30 de ţări.

Vrânceni plecaţi de acasă

GALERIE FOTO: Un focşănean a fondat un club de fotbal la Roma (Partea II)
În Cetatea Eternă, Roma, s-a înfiinţat primul club sportiv românesc. Fondatorul acestui club este un vrâncean. Clubul Sportiv Român de la Roma funcţionează în cadrul asociaţiei „Noi suntem români”, al cărei preşedinte este  Silviu Ciubotaru.

Vrânceni plecaţi de acasă

Un focşănean a fondat un club de fotbal la Roma (Partea I)
Nu mică mi-a fost surprinderea să aflu că în Cetatea Eternă s-a înfiinţat primul club sportiv. Am avut ocazia să-i văd pe cei din Clubul Dacica într-o prezentare în cadrul unui spectacol din Roma ”Acasă la români”.

Vrânceni plecaţi de acasă

Pagina vrâncenilor plecaţi de acasă
Vrânceanca Ana Maria State vrea să fie consilier în Italia. AEP din România a eliberat 61 de adeverinţe cetăţenilor români interesaţi să-şi depună candidatura la alegerile care vor avea loc în Italia, în perioada 6-7 mai.

Vrânceni plecaţi de acasă

Mesajele vrâncenilor din străinătate, către cei rămaşi acasă
„ Sărbători fericite tuturor vrâncenilor, Sfintele Sărbători să vă inunde sufletul de pace și credința, să vă umple casa de lumină și să vă aducă mai aproape de cei dragi!“ 

Vrânceni plecaţi de acasă

GALERIE FOTO: Mesajele vrâncenilor din străinătate, către cei rămaşi acasă
„Sărbătorile de Paşte emană de fiecare dată o atmosferă deosebită. Tradiţional, gospodinele încondeiază ouă, pregătesc bucate alese, coc pască şi cozonaci. Pentru români, sărbătoarea religioasă mai are o semnificaţie...”

Vrânceni plecaţi de acasă

GALERIE FOTO: Pagina vrâncenilor plecaţi de acasă
Monitorul de Vrancea îţi aduce acasă persoanele dragi, plecate în străinătate. Ne dorim să fim puntea ta de legătură cu foşti colegi, cu părinţii...Scrie-ne pe adresa redactie@monitorulvn.ro. Citiţi astăzi despre focşăneanul Iulian Manta, lider de sindicat în Italia.


Vrânceni plecaţi de acasă

GALERIE FOTO: Vasile Gavrilă din Pufeşti s-a întâlnit cu Paris Hilton. Şi a înotat cu delfini
Vasile Gavrilă a împlinit ieri 26 de ani. Şi-a sărbătorit ziua de naştere în Stockholm, capitala Suediei, unde trăieşte şi munceşte ca barman intr-un hotel. S-a născut în Vrancea, la Pufeşti, a învăţat la Liceul Industrial din Mărăşeşti, iar în urmă cu şase ani a plecat din ţară.


Vrânceni plecaţi de acasă

Mesaje pentru cei rămaşi acasă
Monitorul de Vrancea îţi aduce acasă persoanele dragi, plecate în străinătate. Ne dorim să fim puntea ta de legătură cu foşti colegi, cu părinţii, cu prieteni, cu copiii, cu verişori şi mătuşi. Scrie-ne pe adresa redactie@monitorulvn.ro.


Vrânceni plecaţi de acasă

GALERIE FOTO: Vrâncenii din Roma au spus „Nu“ rasismului
Ziua de 21 martie a fost declarată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite drept Ziua Internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, ca reacţie la moartea a 69 de protestatari împotriva apartheidului.

FLASH NEWS LOCAL

12:26

CUTREMUR în Vrancea, sâmbătă dimineaţă Actualitatea: Sambata 20-12-2014

13:34

Infopol : Şoferi băuţi la volan-Mandat pus în aplicare-Accidente-Radare Actualitatea: Vineri 19-12-2014

21:13

ULTIMA ORĂ! Cod galben până la ora 23.00 Actualitatea: Miercuri 17-12-2014

21:19

Cutremur de 3,2 grade în zona Vrancea, joi, la 13.51 Actualitatea: Joi 11-12-2014

13:47

Ploi şi ninsori, până mâine dimineaţă. INFORMAREA meteorologilor Actualitatea: Miercuri 10-12-2014

13:16

Circulaţi cu prudenţă! Există risc de formare a POLEIULUI Actualitatea: Duminica 07-12-2014







Intamplari neadevarate

Barfa satului

FLASH NEWS NATIONAL
























Afacere la cheie, Pensiune de vanzare
40
28
5
12
19
44

Extragerea noroc:  9924876

Harta Focsani
 

POZA ZILEI

Rechin de vânzare la un hypermarket din Focşani

SECVENTA ZILEI

Secventa zilei

SONDAJ DE OPINIE

Actualitate

Sunteţi pregătiţi pentru sosirea iernii?

 


Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învăţământ | Jurnal de mamă | Local | Special | Analiză | Exclusiv | Dezvăluiri | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Ştiri din judeţ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Naţional | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiţie | Eveniment | Infracţional | Reţete naturiste | Nou născuţi | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva | Sondaj | Radare | Memoria intimă a jurnalului |
Monitorul de Vrancea - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Site gazduit de Servhost