Reportaj
Ştefăniţă Lechea a pornit spre Rai
Joi, 23-02-2012
1 comentarii
Ştefăniţă Lechea, învăţătorul din Negrileşti care a făcut Facultatea de
Teologie la 70 de ani, căruia comuniştii i-au distrus 46 de mii de
cărţi, 1000 de manuscrise, viorile şi două piane urcate în creierul
munţilor, care a fost interogat de Securitate, internat la nebuni şi
alungat ani la rând de oameni, a murit. Trupul lui a fost găsit, luni,
fără suflare, acolo unde s-a retras ca să-şi trăiască apusul vieţii sale
zbuciumate: la Negrileşti. El va fi condus, astăzi, pe ultimul drum,
spre odihnă veşnică în singurul lor care i se cuvine: Raiul.
GALERIE FOTO: La schi şi săniuş pe uliţele satelor
Miercuri, 22-02-2012
În timp ce în Focşani, mizeria topirii zăpezilor îşi face din ce în ce
mai mult simţită prezenţa şi copiii urbei preferă să-şi petreacă timpul
liber în faţa computerelor, puştii din satele Vrancei profită din plin
de nămeţii ce au dat atâtea bătăi de cap părinţilor lor. Cu sănii,
plastice, folii, colace, plăci ba chiar şi schiuri, ei se dau pe
derdeluşuri neobosiţi, râzând şi chiuind.
GALERIE FOTO: Apa potabilă se cumpără şi oamenii se încălzesc cu rădăcini
Luni, 20-02-2012
În satul Tercheşti,
casele sunt încă acoperite de troiene. În timp ce unii, mai în
putere, se luptă să-şi care zăpada din curţi sau să şi-o dea jos de pe
case, alţii, bătrâni şi neputincioşi, s-au trezit cu acoperişul dărâmat
sau tremură de spaima că acest lucru se poate întâmpla din moment în
moment. La aproape
100 dintre ei au ajuns, sâmbătă, o tonă de alimente şi dulciuri din
partea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
GALERIE FOTO: Camioane pline cu zăpadă, zeci de poliţişti la colţ de stradă
Luni, 20-02-2012
Şoferii focşăneni nu mai văd doar alb în faţa ochilor. Încet, încet,
omătul a fost înlăturat de pe partea carosabilă, iar maşinile nu mai
aşteaptă minute în şir să treacă prin intersecţii. Când e vorba de
mersul pe jos, alta este situaţia, căci nu toate trotuarele au fost
eliberate de zăpadă. Şoferii care cară zăpada în afara municipiului
recunosc faptul că e prima dată când fac acest lucru.
GALERIE FOTO: Cârligele, comuna cu tuneluri-străzi
Luni, 13-02-2012
De zile şi zile, întreaga Românie asistă la lupta vrâncenilor cu
nămeţii. Imagini nemaivăzute, cu oameni ieşind precum cârtiţele din
case, prin tuneluri săpate în munţi de omăt, câini ce au ajuns să se
plimbe printre crengile copacilor, aproape de zborul păsărilor, şi fire
de înaltă tensiune ce pot fi atinse dintr-o întindere de braţ au devenit
lait-motivul ştirilor şi emisiunilor de pe la toate posturile tv şi
subiectul central în paginile ziarelor. Pentru o zi, am lăsat însă
punctele fierbinţi şi am pornit prin Vrancea, spre cei despre care
nimeni nu spune mai nimic: locuitorii satelor din comuna Cârligele.
VIDEO ȘI GALERIE FOTO: Gigi Becali a adus în Vrancea utilaje de deszăpezire
Luni, 13-02-2012
Patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Gigi Becali a ajuns
duminică dimineaţă în faţa Consiliului Judeţean Vrancea şi a fost
aşteptat de peste 100 de vrânceni care şi-au manifestat dorinţa de a-l
ajuta pe latifundiar la deszăpezire. Primele două încărcătoare mari cu
lamă, de tip Wola au şi fost direcţionate către comuna Dumitreşti, unde
sunt izolate peste 1.500 de persoane.
GALERIE FOTO: Munţi de zăpadă şi trafic infernal
Sambata, 11-02-2012
Ninsoarea s-a oprit de luni. Chiar dacă au trecut patru zile de când nu
mai ninge, situaţia nu pare să revină la normal. Se circulă infernal,
atât prin Focşani cât şi pe drumurile naţionale, iar şoferii se înjură
ca la uşa cortului. Pe marginea drumurilor, zăpada este înaltă şi de
trei metri, iar prin localităţi, zăpada trece de acoperişurile caselor.
Oamenii sapă efectiv în zăpadă, pentru a putea ajunge la magazin sau la
farmacie.
GALERIE FOTO: Trenurile au întârzieri de 600 de minute
Joi, 09-02-2012
Zeci de persoane
aşteptau aseară, în Gara Focşani, trenurile care să-i ducă înapoi acasă
sau la destinaţia pentru care au plătit bilet. Mulţi erau vrânceni care
au ieşit din case mânaţi de vreo situaţie specială. Printre călători
erau însă şi persoane din alte judeţe. Oamenii încercau să facă haz de
necaz, căci trenurile au întârzieri de până la 600 de minute. Toţi
sperau că situaţia va fi una mai bună în orele ce vor urma.
Venit, scandat, învins!
Sambata, 21-01-2012
10 comentarii
Din prima zi când au ieşit românii la protest am ştiut că mă voi alătura
şi eu. Priveam seara la televizor cum oameni în toată firea, îmbrăcaţi
absolut normal şi cu studii superioare scandau fără frică „Jos
Puterea!“. Mi-am dorit să mă alătur românilor din Piaţa Universităţii
care au declanşat aceste ample mişcări naţionale. În cele câteva seri în
care îi priveam cu admiraţie pe cei de pe sticlă simţeam, parcă,
revolta în vene.
O clădire cu trecut zbuciumat – Magazinul Putna... viitorul Tribunal
Marti, 17-01-2012
Imobilul din strada Republicii, unde va fi împărţită în curând
dreptatea, a fost pe rând magazin, bancă, iar acum urmează să găzduiască
Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani. De la construirea fostului
Magazin Putna şi până în prezent au trecut aproape 40 de ani. Pe vremea
aceea comuniştii aveau ambiţii antreprenoriale. Tot atunci au fost
ridicate şi alte clădiri în Focşani care au trecut până acum prin trei
cutremure serioase şi schimbări majore.
O zi din viaţa unui recenzor
Luni, 09-01-2012
Datele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011
vor fi disponibile în perioada 6-10 februarie, iar cele preliminare în
luna mai, analiza datelor fiind în grafic.
Ca să facem mai uşoară aşteptarea, vă prezentăm ce a însemnat o zi din
viaţa unui recenzor. Acţiunea de recenzare a oferit o radiografie fidelă
a Focşaniului de azi. Garsoniere pline de mizerie, case dărăpănate cu
mulţi membri, persoane care nici nu-şi mai aminteau câte clase au făcut
sunt câteva din încercările prin care au trecut recenzorii.
GALERIE FOTO: Cavou cu sonerie în Cimitirul Sudic
Joi, 05-01-2012
Pe alei, betoane peste betoane, iar pe lângă alei, cavouri peste cavouri
în care încap şi câte şase morţi, dar care nu trebuie „deranjaţi“ timp
de 12 ani. Morţii şi-au tras tot felul de monumente funerare, care mai
de care mai solemne, mai impozante şi mai impresionante în veşnicia lor.
Multă marmură, statuete, gărduleţe din fier, îngeraşi trişti,
brizbrizuri, geamuri, poezii şi chiar testamente. Ceea ce m-a uimit şi
nu credeam că voi vedea vreodată a fost un cavou a cărui uşă este
prevăzută cu sonerie.
FLASH NEWS LOCAL
EXCLUSIV: Cel mai bun sportiv al Vrancei în 2011 a plecat la Steaua Bucureşti Sport: Miercuri 22-02-2012
Buletin informativ al Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă Actualitatea: Miercuri 22-02-2012
Amical FC Panciu - Aerostar Bacău 0-1 Sport: Miercuri 22-02-2012
106 locuri de muncă în Vrancea Social: Miercuri 22-02-2012
Pompierii au curăţat zăpada de pe acoperişul Colegiului Unirea Actualitatea: Miercuri 22-02-2012
Şi-a găsit fratele spânzurat Eveniment: Miercuri 22-02-2012
FLASH NEWS NATIONAL


Loto 6 din 49 12.02.2012
47
28
40
27
9
34
Extragerea noroc: 0131971





Flux RSS






-iren.jpg)









Relaxare la Golf
Graba strica treaba
Nunta mult asteptata !
Fructe si legume din pietele vrancene
Croaziera de vis
Cinematografe pline in weekend




VREMEA VRANCEA: