Ziua Ziaristului Român, sărbătorită la Palatul Parlamentului

0
365


În Sala Brâncuși, de la Palatul Parlamentului, joi 28 iunie 2018, au fost decernate Premiile „Eminescu, ziaristul” și a fost celebrată Ziua Ziaristului Român. Sala Brâncuși s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să asiste la cele două evenimente organizate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, devenite tradiționale pentru această dată.
28 iunie este ziua când, în 1883, ziaristului Mihai Eminescu i-a fost răpită libertatea, fiind pus în cămașa de forță și declarat nebun. Tocmai în dimineața zilei în care publica în ziarul „Timpul” un articol despre libertatea presei. Manifestarea s-a bucurat de o prezentare plină de vervă, de spontaneitate și inspirație, din partea tinerei jurnaliste Eveline Păuna.
După ce la primele cinci ediții Premiile „Eminescu, ziaristul” au revenit unor personalități importante care și-au dedicat mare parte din activitatea lor (sau exclusiv) studierii operei și activității lui Mihai Eminescu, precum academicieni, profesori universitari, eminescologi și eminescofili, a urmat rândul altor asemenea oameni de cultură să beneficieze de toată aprecierea pentru strădania și contribuția lor la promovarea creației eminesciene.
În acest an au fost premiați domnii Ion C. Rogojan, profesorii universitari dr. Florin Cristian Gheorghe și dr. Tiberiu Stircu din București, precum și academicianul Nicolae Dabija din Chișinău. Au susținut Laudatio jurnaliștii Marian Nencescu, Miron Manega și prof. univ. dr. Nicolae Georgescu. Trofeele, devenite și ele tradiționale, simbolizează „Izvorul traversând pădurea”, în concepția sculptorului Doru Vasiuți, inspirat de poezia marelui poet Mihai Eminescu, unde tema Izvorului apare obsesiv purtând nostalgia anilor copilăriei fericite petrecute la țară în preajma codrului. Trofeul sugerează curgerea lichidă a apei izvorului, dorind să inducă totodată și ideea de SURSÄ‚, OBÂRÅžIE, PUNCT de PLECARE, NAÅžTERE, ÎNCEPUT de DRUM, utilizând forma de expresie nonverbală a sculpturii.
Premianții, în cuvântul lor, au argumentat necesitatea continuării studierii și, mai ales, promovării marelui spirit eminescian, de care avem nevoie pentru totdeauna, iar generațiile actuale și cele viitoare să înțeleagă tot mai mult forța transmisă de ziaristul, filosoful, sociologul, poetul și politologul Mihai Eminescu.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a celebrat, pentru a doua oară, Ziua Ziaristului Român, propusă pentru legiferare. A fost prilejul de a aprecia rezultatele unor jurnaliști, în perioada recentă, de a onora activitatea asiduă, consecventă și îndelungată a altora, dar și pentru a da un imbold mai tinerilor jurnaliști, pentru un angajament solidar în meseria aleasă. Au primit Diplome de Excelență jurnaliștii Ion Andreiță (pentru recenta carte „Amprenta unui gând”, apărută sub egida Editurii UZP), Dan Constantin (pentru 50 de ani de jurnalism), Mihai Stan – Târgoviște (pentru publicațiile promovate), Nicolae Rotaru (pentru prolificitate și înalt standard scriitoricesc), Ioan C. Popa (pentru subtilitatea analizei), Nicolae Danciu Petniceanu – Mehadia/ Caraș Severin (pentru „Medalioanele Unirii, Jubileul 1918-2018”), Emanuel Fântâneanu (pentru Inscripții pe columna gimnasticii românești), academician Gheorghe Păun – Curtea de Argeș (pentru rezistență jurnalistică prin cultură), Claudia Partole – Chișinău (pentru devotamentul profesional și susținerea limbii române), Ana Maria Păunescu (pentru vocația de continuator a unei reviste de mare prestigiu), Andrei Păunescu (pentru consecvență și rezistență prin muzică și jurnalism, la invazia nonvalorii și nonculturii).
Despre toți aceștia au vorbit mari personalități ale publicisticii românești, care au dat importanța și onoarea cuvenită unui asemenea moment (Nicolae Dan Fruntelată, Neagu Udroiu, Adrian Vasilescu, sau Valentin Uban și Firiță Carp, dar și doamna ambasador extraordinar și plenipotențiar, Iulia Gorea-Costin). Emoționante au fost evocările In Memoriam a doi foști jurnaliști de referință în spațiul publicistic românesc, și nu numai – Sebastian Sârcă și Ion Stănică, susținute de Geo Vasile și Sorin Stanciu.
Evenimentul din Sala Brâncuși a adus în fața publicului un curent modern al artei abstracte, în prezentarea artistului Elian Băcilă. Au fost recitate versuri eminesciene de către poeta Maria Evelyne Croitoru, iar Andrei Păunescu a însuflețit asistența printr-un microrecital muzical de simțire românească. Un moment special a fost și prezentarea unui dar primit  de la Vișeul de Sus, de la jurnalistul și practicianul Mircea Åžerban: un tablou de dimensiuni respectabile (realizat în 1977 ) reprezentându-l pe Mihai Eminescu, cu crucea în spate. Tabloul a fost donat, cu ocazia Zilei Ziaristului Român, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
După o manifestare de largă întindere, marele și celebrul compozitor român Eugen Doga, cel care a asistat la toată întâmplarea jurnalistică, a rostit un cuvânt mobilizator pentru lupta pe care presa trebuie să o dea pentru unitate, înțelegere, bună conviețuire, în spațiul României Mari. Apoi, microrecitalul susținut cu fragmente din faimoasele sale valsuri, a încântat întreaga asistență, răsplătindu-l cu nesfârșite aplauze. Așa s-a tras cortina peste o nouă activitate publică, organizată și prezentată de UZPR.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here