Vrancea: 2.600 de locuri în clasa pregătitoare, în învățământul de stat. Află unde vor fi cele mai multe clase
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Vrancea: 2.600 de locuri în clasa pregătitoare, în învățământul de stat. Află unde vor fi cele mai multe clase
Vrancea: 2.600 de locuri în clasa pregătitoare, în învățământul de stat. Află unde vor fi cele mai multe clase
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

    Părinții care au copii ce trebuie înscriși în clasa pregătitoare au disponibile 122 de clase în tot județul în învățământul de stat și o clasă cu 12 locuri disponibilă în învățământul privat. Înscrierile pentru prima etapă au început pe 8 martie și se vor finaliza pe 26 martie, potrivit calendarului afișat de Ministerul Educației Naționale.
    Cererea-tip se poate completa la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului sau online, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educației Naționale. Validarea cererilor-tip completate online este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și a cel puțin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8-18:00, de luni până vineri. În Vrancea au fost înscriși până acum în clasa pregătitoare puțin peste 500 de copii.
    Potrivit planului de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar 2018-2019, în Vrancea sunt disponibile 2.600 locuri la clasa pregătitoare pentru învăţământ tradiţional, 503 locuri la învăţământ simultan şi 55 locuri la step by step, la Școala Gimnazială Nr.3 din Focșani și la Liceul Pedagogic Spiru Haret. La acestea se mai adaugă 12 locuri la Grădiniţa particulară Regatul Poveştilor, tot în Focșani.
    Trebuie remarcat faptul că cele mai multe locuri sunt disponibile la Școala Generală Anghel Saligny, 150 de locuri. Și la Școala Ștefan cel Mare din Focșani sunt 5 clase, cu o capacitate de 125 de locuri. Școala Duiliu Zamfirescu  va forma 4 clase cu o capacitate de 125 de locuri. Tot 4 clase, dar cu 5 locuri mai puțin, respectiv 120, sunt și la Școala Ion Basgan. Școala Gimnazială Nicolae Iorga are disponibile 90 de locuri în 3 clase. Restul școlilor din municipiu au câte 1-2 clase. 
    La nivel de județ, majoritatea școlilor au câte o clasă. Excepție face Slobozia Bradului, unde sunt 208 locuri, în toate cele trei structuri. Astfel, în școala din Slobozia Bradului sunt 115 locuri, la Școala Cornetu sunt 75 de locuri, iar la Coroteni sunt disponibile 18 locuri. 
    Pe 30 martie vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi al Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) copiii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă va avea loc în perioada 12-18 aprilie. Rezultatele vor fi afișate pe 23 aprilie. Între 24 aprilie și 4 mai, IŞJ va soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea etapei a doua. 
    Pentru a veni în întâmpinarea părinților, IȘJ Vrancea a pus la dispoziția acestora un telverde, cu numărul 0800 816 237. Precizăm faptul că acest număr va fi disponibil până la data de 4 mai 2018, iar părinții sau tutorii pot suna în intervalul orar 8.00-16.00, pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a sesiza nereguli. Trebuie precizat și faptul că pe site-ul IȘJ este afișată și arondarea străzilor, astfel încât părinții să știe la ce școală trebuie să își înscrie copiii, dat fiind faptul că, în prima etapă de înscriere, nu se pot face cereri de înscriere decât la școala de circumscripție.

Copiii care nu au 6 ani trebuie evaluați psihosomatic

    Mai întâi de toate trebuie știut că este obligatorie înscrierea la clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani până pe 31 august 2018, inclusiv, în timp ce copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2018 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare cu condiţia să dea un test de evaluare psihosomatică. Evaluarea psihosomatică este făcută, de regulă, de psihologi sau logopezi. Ea urmărește dezvoltarea copilului nu doar la nivel cognitiv, dar și la nivel emoțional și motric. Evaluarea se desfășoară sub forma unei discuții între psiholog si copil, pornind de la întrebări despre cunoștințe de bază pentru un copil de 6 ani. La încheierea evaluării, rezultatul este comunicat, în scris, părintelui care a cerut evaluarea.
    Evaluarea se desfășoară în prezenta părintelui, care însă nu are voie să intervină în evaluare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Părinții trebuie să știe că în această situație, rezultatul evaluării nu poate fi contestat. IȘJ Vrancea a pus la dispoziția părinților și arondarea școlilor pentru evaluarea psihosomatică.
    Totodată, trebuie știut faptul că se pot realiza evaluări psihosomatice și la sediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, din strada Alecu Sihleanu nr. 6, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00. De asemenea, trebuie știut faptul că pentru evaluarea psihologică a copiilor pentru înscrierea în învățământul primar, părinții trebuie să aibă o serie de documente asupra lor, precum: adeverință eliberată de către medicul de familie/ medicul pediatru cu mențiunea "apt pentru școală", certificatul de naștere al copilului (original și copie); actul de identitate al părintelui însoțitor (original și copie), cu mențiunea că pot fi solicitate și alte documente, cum ar fi hotărâre de divorț, sau certificat de deces, acolo unde este cazul, de aceea este bine ca părintele să se informeze în prealabil asupra documentelor pe care trebuie să le prezinte.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

GALERIE FOTO: Trei eleve cu media 10 la Evaluarea Națională; 93 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut medii între 1 și 1,99
   Doar trei medii de zece s-au obținut în Vrancea la examenul de Evaluare Națională, susținut de absolvenții claselor a VIII-a. Astfel, Elena - Cristiana Miloș, de la Școala Gimnazială Ion Basgan Focșani, Gabriela Porumb, de la Școala Gimnazială Duiliu Zamfirescu Focșani, și Sabina – Alina Prodan, de la Colegiul Național Emil Botta din Adjud, sunt elevele care au reușit să facă teze perfecte atât la limba și literatura română cât și la matematică...

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost