VIDEO şi GALERIE FOTO: Tone de zăpadă au căzut de la etajul opt
VIDEO şi GALERIE FOTO: Tone de zăpadă au căzut de la etajul opt
Plafonul s-a prăbuşit sub ochii angajaţilor unei agenţii de turism
Voteaza articolul:

0 voturi

  

 

Sediul unei agenţii de turism din Focşani a fost distrus ieri de câteva tone de zăpadă căzute de pe acoperişul unui bloc cu opt etaje din strada Ştefan cel Mare. Administratorul agenţiei a auzit în jurul orei 14.30 prima bubuitură şi, în timp ce vorbea cu firma la care are asigurare pe spaţiu, a auzit şi cea de-a doua bubuitură, care i-a distrus plafonul. În agenţie erau chiar şi clienţi la momentul producerii incidentului. „Eram cu clienţii şi s-a auzit o bubuitură pe care nu o pot reda în cuvinte. Am tras o sperietură foarte mare. Nu pot să vă zic ce senzaţie a avut clientul. Am ieşit afară, am văzut ce daune erau şi am sunat la asigurător. În timp ce anunţam dauna, a fost bufnitura finală şi s-a produs nenorocirea. Sperietura şi mai mare. 30 de secunde nici nu am putut să vorbesc la telefon. Erau şi angajaţi în acel timp în agenţie. Nu aş vrea să dau vina pe cineva. Odată ce faci o construcţie, nu o gândeşti numai pentru când e soare“, ne-a declarat Dragoş Horhocea, care a estimat dauna la 20-30 de mii de lei.
   Administratorul agenţiei este decis să-l dea în judecată pe proprietarul acoperişului şi să îşi recupereze daunele, cu toate că are o asigurare încheiată pentru spaţiul pe care îl deţine. „Activitatea economică trebuie închisă până când vom repara. Am înţeles că este vorba de trei săptămâni în care înregistrăm pierderi“, ne-a mai spus Horhocea.

Terasa Restaurantului Central, doborâtă la pământ

   Daune de câteva mii de lei a suferit şi administratorul Restaurantului Central, Nicolae Ţăranu. El spune că a tras o sperietură zdravănă, dar că pagubele nu sunt foarte mari. „Eram aici când s-a întâmplat. Două bubuituri una după alta, de s-a zguduit clădirea. Când am intrat la agenţia de turism, am văzut căzut tot tavanul. Cel care are acoperişul sus a trecut pe aici şi l-a sfidat. I-a zis care este problema. Intenţia noastră este să acţionăm pe cale juridică şi vedem ce spune legea. Cred că am  pagubă de peste 30 de milioane în bani vechi. Acoperişul este al proprietarului de la etajul opt, e numai pe partea lui“, ne-a declarat Nicolae Ţăranu. Acoperişul terasei sale s-a îndoit sub puterea zăpezii, iar partea din plastic s-a spart.

Proprietarii de la opt spun că nu au nicio vină

   Proprietarii apartamentelor de la etajul opt, Petrişor şi Nicolae Vlădoiu susţin că nu au nicio vină pentru zăpada care a distrus agenţia. Totodată, aceştia spun că au autorizaţie de construire, dar şi că acoperişul aparţine Asociaţiei de Proprietari nr. 424. „Nu e prima dată când a căzut zăpadă de pe acoperiş. Anul acesta a fost cantitatea mai mare. Acoperişul este din 2007. Se vedea zăpada sus, dar nu aveam cum să o dăm jos de acolo. Unde puteam să o dau? Nu aveam cum să o cărăm cu roaba sau ceva. Acoperişul este al Asociaţiei de Proprietari 424. Noi l-am construit, dar actele sunt făcute pe asociaţie, este bun comun. Avem toate actele necesare“, ne-a declarat Nicolae Vlădoiu. El recunoaşte că nu a înştiinţat din timp Asociaţia de Proprietari cu privire la pericolul de sus.

Preşedintele Asociaţiei spune că natura e de vină

   De cealaltă parte, preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 424, Nicolae Sporea susţine că proprietarul şi-a asumat în scris toată răspunderea pentru construirea şi întreţinerea acoperişului. „Eu am scris atunci pe ce-rerea lui Vlădoiu că întreţinerea îi revine proprietarului. Horhocea a venit la mine şi mi-a zis că i-a fărâmat extinderea. Această extindere nu a fost făcută cu aprobarea Asociaţiei de Proprietari pentru că la vremea respectivă nu exista asociaţia. Acoperişul este făcut tot cu acordul Primăriei, la solicitarea lui Vlădoiu şi a fiului său. Ei şi-au luat angajamentul că fac şi banii au fost plătiţi de ei, Asociaţia şi-a dat doar acordul. După mine, natura se face vinovată. Teoretic, Asociaţia răspunde, dar acum nu a mai fost la îndemâna Asociaţiei. Cine se putea urca acolo fără să cadă?“, ne-a declarat Nicolae Sporea.


5 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Lasati oamenii in pace. Unii cu bani si-au facut tot felul de sedii de firme pe unde au apucat iar acum dcaa zapada le-a stricat acoperisele sunt oamenii de vina..

    DE cc, postat pe 22-02-2012, la 06:19

  • Dati vina pe natura . Dar de ce ai iesit cu sediul Firmei in afara constructiei? Nu te-ai uitat in sus sa vezi ce este deasupra ta ? Nu ai calculat si tu ca iti va cadea ceva in cap- macar un ghiveci. Acum dai vina ......dar cata spagasi cui ai dat pentru aprobari de sediu nu spui? Na . Te te vede cel de sus.

    DE Cotesteanu, postat pe 22-02-2012, la 07:34

  • Ce ai fi vrut sa-ti cada iarna ? Fori ? Nu te lega de oamenii linistiti. Esti mare ca te simti cineva dar nu te deranjeaza ca ai stricat fata imobilului? Crezi ca toti sunt multumiti ca ai facut constructia in coasta lor? Crezi ca nu aveau nevoie de liniste? Tu ce ai facut pentru a preveni propriul necaz? MAI TACI ! P S Nu ne supara

    DE EU, postat pe 22-02-2012, la 07:43

  • Ohooo patroane uite ca raul s-a intors si la tine. N-ai de ce sa dai tu in judecata asociatia respectiva de proprietari daca ai spatiul asigurat si primesti despagubiri conform politei de asigurare. Spor la treaba Dic k !

    DE turturel, postat pe 22-02-2012, la 20:53

  • Am o rugaminte, daca vreti sa faceti comentarii, aveti curajul sa o faceti pe fata, nu sa jignti din spatele unui nume fals si inca ceva, se pare ca unii nu stiu sa scrii nici macar romaneste... In rest sa auzim numai de bine si Dumnezeu sa va ajute, sa fiti sanatosi ca e cel mai important si va asigur ca eu nu voi da pe nimeni in judecata.

    DE Dragos Horhocea, postat pe 23-02-2012, la 11:50

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

FLASH NEWS LOCAL

13:08

Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012

12:38

A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012

20:54

Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012

21:39

4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012

15:36

Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012

20:32

Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012

Bancul zilei

FLASH NEWS NATIONAL



Anunturi Braila
43
14
42
49
4
28

Extragerea noroc:  2750301

CATEGORII ANUNTURI

 

 

Harta Focsani
 

Reportaj

GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
În cimitirele din Focşani, morţii… nu mai putrezesc. „După şapte ani se pot deshuma cei înmormântaţi. Sunt destule cazuri când la deshumare, cadavrul nu putrezise. Cel mai probabil, cauza sunt chimicalele din alimentaţie“, spune directorul Administraţiei Cimitirelor Focşani, Cristi Zbîrciog.


POZA ZILEI

Iordache Alexandru George este astăzi copilul zilei

SECVENTA ZILEI

Iarna pe...acoperiş

SONDAJ DE OPINIE

Actualitate

Patronii vrânceni cer reducerea fiscalităţii şi plata datoriilor statului către mediul privat. Sunteţi de acord?

 

VREMEA VRANCEA:

Starea vremii in Focşani

Harta Judetul Vrancea | Anunturi |
Angajari | Informatii | Anchete | Case
Vrancea | Media | ISJ Vrancea


Vanzari auto second hand – AD24.ro
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învățământ | Sondaj | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Știri din județ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Radare | Memoria intimă a jurnalului | Național | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiție | Eveniment | Infracțional | Reţete naturiste | Nou născuți | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva |
VIDEO şi GALERIE FOTO:  Tone de zăpadă au căzut de la etajul opt - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Ziare Vrancea | Website realizat de  Open Web Design Galati | Open Web Design  | Braila |  Ziar Vrancea