VIDEO: Jordan Peele se gândește la o continuare a filmului ”Get Out”

0
405


Comedia neagră ”Get Out” ar putea avea o continuare, conform producătorului Jason Blum care a declarat pentru publicația Variety că regizorul și scenaristul Jordan Peele se gândește serios să continue acțiunea din primul film ce a fost recompensat cu Oscar, informează vineri Indiewire.com. Întrebat dacă ar produce și „Get Out 2”, Blum a răspuns afirmativ, fără nicio ezitare, atât timp cât Jordan Peele se va implica în proiect. El a precizat că Peele „flirtează deja cu ideea unui sequel”. „Dacă Jordan vrea să facă un sequel, aș accepta într-o secundă, dar trebuie (ca inițiativa) să vină de la Jordan Peele. Cred că deja flirtează cu această idee”, a susținut producătorul.

Un eventual proiect cinematografic „Get Out 2” va trebui însă să aștepte până când Peele își va încheia ultimul proiect regizoral: „Us”. Jordan Peele a anunțat în luna mai că acest film va fi lansat în cinematografe în martie 2019. Rolurile principale din „Us” sunt interpretate de Elisabeth Moss și Lupita Nyong’o. Filmul „Get Out” a fost lansat în februarie 2017 și a avut încasări de 250 de milioane de dolari din întreaga lume, un succes impresionant în condițiile în care bugetul de producție a fost de doar 4,5 milioane de dolari. Filmul a primit patru nominalizări la Oscar, printre care la categoriile cel mai bun film și regie și i-a adus lui Jordan Peele un premiu Oscar pentru scenariu original.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here