VIDEO și GALERIE FOTO : Ceremonie militară și religioasă de Ziua Veteranilor de Război


Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită ieri, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Nordic, printr-o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia s-a oficiat serviciul religios, s-a evocat semnificația Zilei Veteranilor de Război și s-au depus coroane și jertfe de flori. General de brigadă Gheorghe Rogoz, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război-Filiala Vrancea, a precizat, printre altele, în discursul său, că „în luptele cu dușmanul țării am stat adesea cu moartea în față, fără a pune în balanță sacrificiul vieții noastre, purtând pe corp cicatricile rămase în urma gloanțelor și schijelor primite în luptele pentru eliberarea pământului românesc”.
    Despre însemnătatea zilei de 29 aprilie a vorbit și general de brigadă dr. Adrian Stroea, comandantul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”. „Îi sărbătorim pe veteranii de război, pe cei care pe parcursul a 186 de ani de existență ai Armatei Române au acționat pentru înfăptuirea politicilor militare a statului român sub tricolor. Gândul recunoștinței se îndreaptă către toți și cu precădere către cei care încă sunt în viață și au posibilitatea de a se ruga Bunului Dumnezeu. Cei care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial, conflagrație la care România a participat cu peste 900 mii de pierderi de vieți omenești, morți, răniți, prizonieri. Dintre aceștia, 92 mii de morți spun foarte multe despre efortul României pentru realizarea politicii statului român. Exprim admirația camaraderească pentru cei prezenți la această manifestare, care înfruntă timpurile și sunt o autentică istorie vie, un exemplu de datorie față de țară și care își manifestă și la această vârstă înaintată respectul față de valorile naționale, fiind prezenți la acest moment sărbătoresc”, a spus generalul Stroea.

    Și președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, mesaj căruia i-a dat citire vicepreședintele instituției, Dragoș Bîrlădeanu. „De-a lungul vremurilor, moldovenii, muntenii sau ardelenii s-au jertfit pentru binele acestei națiuni. S-au jertfit pentru independență, s-au jertfit pentru unire și pentru libertate. S-au jertfit pentru ideea de România, căci pentru orice ostaș, dragostea față de țară este mai presus de orice, mai presus de teamă sau de dragostea de familie. Am spus-o și o voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia: veteranii de război sunt eroii vii ai acestei națiuni, iar cinstirea lor este obligația noastră de căpătâi. Uneori facem prea puțin pentru acești oameni și de multe ori nu îi prețuim la adevărata lor valoare, căci lor, ca și camarazilor lor trecuți în neființă, noi le datorăm totul. România de astăzi nu ar fi fost ceea ce este fără jertfa lor. În numele administrației publice județene vreau să le mulțumesc și să le prezint toată stima și tot respectul pe care îl merită. Profit de acest moment să le urez veteranilor, dar și dumneavoastră, celor prezenți, sărbători fericite cu liniște în suflet și bucurie în familie. Paște fericit!”, a fost mesajul transmis de Oprișan. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

    Prin Hotărârea Guvernului nr. 1222 din 10 octombrie 2007 și prin Legea 303 din 13 noiembrie 2007, a fost instituită, pentru prima dată în România, Ziua veteranilor de război, sărbătorită în fiecare an pe data de 29 aprilie, „în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here