Un fost militar acuză modul în care s-au făcut angajările pentru PAZA Spitalului Militar

5
7291


Un fost militar, care a încercat să se angajeze la o firmă ce asigură paza, printre altele, și la Spitalul Militar Focșani, este supărat pe modul în care s-au făcut angajările. El scrie într-un email că reprezintă un grup de foști militari angajați pe bază de contract, din garnizoana Focșani. „Menționez că angajările la firma SC RO-ARMY SECURITY se fac conform protocolului dintre MApN și SC RO-ARMY SECURITY,  prin care se specifică că prioritari sunt soldații și gradații voluntari care au părăsit sistemul din motive neimputabile lor. Cu toate acestea, la Spitalul Militar Focșani, RO-ARMY a făcut angajări de la data 01.03.2015, fără ca în prealabil, să se anunțe scoaterea la concurs a cestor locuri de pază, fără să se desfășoare o selecție sau vreun concurs în acest domeniu. Selcție sau concurs, la care puteam participa și noi, foștii militari anagajați, care eram îndreptățiți conform protocolului. Prin urmare, angajările pe aceste locuri s-au făcut pe ascuns, angajații fiind rude și cunoștiințe ale personalului din Spitalul Militar Focșani, mulți dintre ei neavând nimic în comun cu armata, ba chiar o parte dintre ei nu au satisfăcut nici măcar stagiul militar conform cerințelor din dosarul candidatului expuse pe site-ul RO-ARMY. Prin urmare angajările au fost făcute pe bază de relații și pile„, se arată în emailul primit la redacție.
    Reprezentanții Spitalului Militar Focșani ne-au spus că unitatea medicală nu este angajatoare. Toate aspectele legate de selecție, criterii de angajare și altele, țin exclusiv de firma angajatoare. „Începând cu data de 1.03.2015 s-a achiziționat prin contract prestări servicii, serviciul de pază a spitalului. Unitatea medicală nu este unitate angajatoare, responsabilitatea, procedura, modalitățile, criteriile de selecție aparținând exclusiv firmei RO-ARMY SECURITY, aceasta având obligația ca la data de 1 martie a.c., să pună oameni la dispoziție„, ne-a declarat colonel Sorin Ivan.
    Directorul general al firmei RO-ARMY SECURITY, colonel în rezervă Viorel Papae, ne-a spus că nu este nimic necurat la mijloc. Potrivit acestuia, persoanele interesate de un post trebuie să îndeplinească anumite condiții. Dacă sunt mai multe persoane care îndeplinesc condițiile, acestea susțin un interviu, dacă nu, este selectată cea care corespunde cerințelor. Mai mult, Papae a precizat că Spitalul Militar nu are niciun amestec în această situație. „RO ARMYSECURITY este o societate de pază în coordonarea MApN înființată în anul 2011. Pentru angajare este nevoie de îndeplinirea mai multor criterii, iar dacă sunt mai multe persoane care îndeplinesc criterii, sunt chemate la un interviu. În caz contrar este selectată cea care îndeplinește condițiile. Angajările nu se fac pe pile, mai ales că noi avem sediul în București. Avem site, iar acolo sunt trecute criteriile pe care MApN le-a impus. De asemenea, tot aici se anunță când sunt posturi disponibile, iar persoanele interesate trimit CV-uri. Noi avem o bază de date în acest sens„, ne-a declarat colonel în rezervă Viorel Papae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here