Un băiat, de 12 ani, a fost omorât de cal
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Un băiat, de 12 ani, a fost omorât de cal
Un băiat, de 12 ani,  a fost omorât de cal
Părinţii ar putea fi cercetaţi pentru neglijenţă
Voteaza articolul:

2 voturi

   Un băiat de 12 ani, din comuna Suraia, a fost omorât de cal. Copilul se afla pe animal, pe care îl ţinea cu o frânghie, înfăşurată după mână. S-a dezechilibrat şi a căzut, iar calul l-a târât pe drum zeci de metri. Lucian J. a decedat la spital la două ore şi jumătate de la producerea evenimentului.
Potrivit primelor informaţii, calul s-ar fi speriat şi a luat-o la fugă, iar băiatul a căzut. Nu a mai putut desface funia pe care o avea înfăşurată de mână, astfel că a fost târât pe drum de animal. Medicii de la Ambulanţă au ajuns în scurt timp la faţa locului şi l-au dus pe copil la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Manevrele de resuscitare au fost zadarnice, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa copilului.
   Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz. „La data de 18 februarie a.c., ora 12.25, Secţia 1 Poliţie Rurală Focşani a fost sesizată cu privire la faptul că un copil de 12 ani a fost târât de un cal şi a suferit mai multe le-ziuni. Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că minorul J. L., în vârstă de 12 ani, se deplasa pe o uliţă din comuna Suraia, cu un cal aparţinând familiei. La un moment dat, în timp ce ducea calul de o funie de rafie, pe care o avea înfăşurată pe mână, calul s-a speriat şi a luat-o la fugă. Minorul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani, iar la ora 14.45 a fost declarat decesul. Diagnosticul la deces a fost: «stop cardio-respirator iresuscitabil, politraumatism prin agresiune animal㻓, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
   Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. Părinţii copilului ar putea fi cercetaţi pentru neglijenţă.
Potrivit localnicilor, băiatul făcea parte dintr-o familie numeroasă. Aceştia au susţinut că părinţii băiatului decedat obişnuiesc să consume alcool şi să uite de copii.
De asemenea, poliţiştii mai fac cercetări şi cu privire la decesul unui bărbat din Baia Mare, care a murit într-o casă din Poiana, comuna Vrâncioaia.
   Gheorghe A., de 60 de ani, a fost găsit decedat în locuinţa Ioanei I., unde locuia cu gazdă. Oamenii legii spun că pe cadavrul bărbatului nu erau urme vizibile de violenţă. A fost transportat la Servi-ciul de Medicină Legală pentru necropsie. Medicii legişti vor fi cei care se vor pronunţa cu privire la cauzele morţii.


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

FLASH NEWS LOCAL

13:08

Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012

12:38

A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012

20:54

Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012

21:39

4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012

15:36

Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012

20:32

Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012

Bancul zilei

FLASH NEWS NATIONAL



Anunturi Braila
43
14
42
49
4
28

Extragerea noroc:  2750301

CATEGORII ANUNTURI

 

 

Harta Focsani
 

Reportaj

GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
În cimitirele din Focşani, morţii… nu mai putrezesc. „După şapte ani se pot deshuma cei înmormântaţi. Sunt destule cazuri când la deshumare, cadavrul nu putrezise. Cel mai probabil, cauza sunt chimicalele din alimentaţie“, spune directorul Administraţiei Cimitirelor Focşani, Cristi Zbîrciog.


POZA ZILEI

Iordache Alexandru George este astăzi copilul zilei

SECVENTA ZILEI

Iarna pe...acoperiş

SONDAJ DE OPINIE

Actualitate

Patronii vrânceni cer reducerea fiscalităţii şi plata datoriilor statului către mediul privat. Sunteţi de acord?

 

VREMEA VRANCEA:

Starea vremii in Focşani

Harta Judetul Vrancea | Anunturi |
Angajari | Informatii | Anchete | Case
Vrancea | Media | ISJ Vrancea


Vanzari auto second hand – AD24.ro
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învățământ | Sondaj | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Știri din județ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Radare | Memoria intimă a jurnalului | Național | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiție | Eveniment | Infracțional | Reţete naturiste | Nou născuți | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva |
Un băiat, de 12 ani,  a fost omorât de cal  - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Ziare Vrancea | Website realizat de  Open Web Design Galati | Open Web Design  | Braila |  Ziar Vrancea