Trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul este de câteva sute de mii de lei

0
937


Ionuț Silviu L., în vârstă de 22 de ani, din localitatea Homocea, a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Totalul sumei datorate de acesta la Bugetul Consolidat al Statului este unul foarte mare și depășește, potrivit estimărilor procurorilor, 350.000 lei, bani proveniți din neplata TVA-ului, a impozitului pe profit și impozitului pe venit. Timp de un an de zile, Ionuț Silviu L. ar fi făcut achiziții intracomunitare de legume și fructe, produse pe care ulterior le-a și comercializat fără acte legale.
În fața procurorilor, bărbatul din Homocea și-a recunoscut faptele și s-a angajat să achite întreaga sumă datorată statului. „Ionuț Silviu L. în vârstă de 22 de ani din Homocea, în calitate de administrator, nu a pus la dispoziția organelor fiscale, documentele financiar-contabile și s-a sustras de la plata către Bugetul Consolidat al Statului a sumei de 243,728 lei TVA, 104.124 lei impozit pe profit și 7.556 lei impozit pe venit, prin neevidențierea în iulie 2014- iulie 2015 a achizițiilor intracomunitare de legume-fructe, precum și a veniturilor realizate din vânzarea acestora. Fiind audiat, acesta a recunoscut faptele și a declarat că va încerca să achite suma datorată”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here