Nicio zi nu e pe deplin trăită până nu comitem un jaf, fie el cât de mic. Furăm timp, atenţie, priviri, zâmbete şi ne construim fericirea pe aceste plăceri sustrase cu dibăcie de la cei din jur. Dacă poliţia şi-ar da seama că tocmai aceste jafuri, aparent minore, au cea mai mare importanţă în sufletul omenesc, legea s-ar modifica dramatic şi fiecare ar fi ameninţat cu strigătul consacrat în filmele de acţiune: „ Sus mâinile!”.
Săptămâna trecută, mai precis joi, m-am aflat într-o situaţie diferită, în care a ţine mâinile sus nu însemna a recunoaşte un delict, ci dimpotrivă. Era un mod de a transmite o stare de bine, o stare de visare, de euforie. Vorbesc desigur de surpriza plăcută pe care trupa Taxi a făcut-o Colegiului Naţional „Unirea”. Venirea lor la Focşani a produs emoţii foarte puternice printre adolescenţi, de la încântare la extaz.

O primire călduroasă
Uniriştii s-au bucurat nespus de prezenţa trupei Taxi pe scena sălii de festivităţi a liceului. Ţipetele, scandările entuziaste şi bătăile ritmice din palme au demonstrat din plin incredibila ospitalitate a acestor adolescenţi pasionaţi de muzică bună, o muzică ce atinge sufletul, învăţându-l să zboare departe de cotidian, departe de abisurile proprii, departe de melancoliile pasagere.
Muzica trupei Taxi este o continuă confirmare a bucuriei, îmbinând pofta de viaţă cu ritmurile rock înnebunitoare. Melodiile, în orice registru    s-ar afla, de la romantice la parodice, au darul de a inspira o detaşare relaxată, departe de încrâncenare şi seriozitate.
Versurile, oricâte dureri interioare ar evoca, oricâte iubiri frânte ar încerca să descrie, păstrează mereu un ritm prietenos, care te pune mereu pe dansat sau pe fredonat. Tocmai această deschidere afectivă a repertoriului a pus pe jar liceul „Unirea”. La un moment dat, mi-am pus problema că Dan Teodorescu nu va putea menţine coerenţa spectacolului.

Delirul şi aplauzele
Pauzele dintre melodii şi încercările de a comunica în fraze scurte şi spirituale cu publicul se transformau încet încet în utopii: cum mai poţi scoate un singur cuvinţel clar într-o avalanşă de ţipete apreciative? Sala vuia, electrizată de o atmosferă caldă, completată de sunetele explozive ale chitării lui Cantemir (unul din membri formaţiei). Prins între două mişcări ample de dans, lui Dan Teodorescu i-a sărit lentila de la ochelari. În timp ce o căuta pe jos, publicul aplauda fără rost, a încurajare. Când şi-a pus ochelarii, sala atinsese pe neaşteptate apogeul freneziei. Aparent fără explicaţie, acest lucru nefiresc capătă sens când ne gândim că uneori, faţă de persoanele dragi zâmbim fără temei, ca şi cum în acel zâmbet am concentra nu o reacţie, ci un dar. Zâmbim pentru că iubim, nu pentru că cel din faţa noastră ne-ar fi făcut să râdem în vreun fel. Aşa zâmbea CNU către Taxi, un zâmbet generos, care comunica nemijlocit simpatia, tandreţea şi admiraţia unei întregi generaţii.

146 de ani şi un imn nou
Colegiul Naţional “Unirea” a împlinit 146 de ani de la înfiinţare şi în acest moment-cheie, trupa Taxi a prezentat pe scenă o alternativă de imn, o variantă energică, plină de savoare, care a cucerit pe toată lumea de la prima audiţie. Melodia este amuzantă şi în acelaşi timp, solidară cu spiritul şi tradiţia liceului. Refrenul a fost intonat de uniriştii în robe vişinii şi cu ocazia manifestaţiei de 24 ianuarie:

„Îţi spun verde în faţă
CNU nu e-un liceu
CNU e-un stil de viaţă!”
Poate dragostea este ca o pereche de pantofi atunci când ea s-a consumat deja în inima unuia dintre iubiţi. Poate jumătatea noastră se află mai aproape de noi decât am crede, dar nu avem curajul de a o recunoaşte. Poate unele fete au puterea de a închide în ochi marea şi poate oamenii politici fac şi ei pasiuni nebune pentru femei, însă nu încape nicio îndoială că un concert Taxi este o ocazie unică de a trăi o fericire vecină cu uitarea, o fericire în care totul se diluează, în mintea spectatorului fiind prezent doar apetitul de aventură şi instinctul de a striga din toţi plămânii: “Taxi, te iubesc!” Până la urmă, cu o aşa formaţie, nu e greu să spui cele două cuvinte...    

Cristina STANCU
Colegiul Naţional Unirea