Zorii unei lumi noi

Cu toate că sună incredibil, fără ca măcar să se întâmple în mod conştient, fenomenul despre care voi vorbi este foarte frecvent în luna decembrie, în special după data de 6. Atunci, din oraşul cenuşiu şi de abia respirând sub povara vieţii de zi cu zi, o scânteietoare apariţie se impune în faţa ochilor mei. Halucinaţie? Miraj? Vis? Nu, dar seamănă întrucâtva cu toate cele de mai sus. Este iluzia spiritului de Crăciun, întreţinută de brăduleţi strălucitori şi instalaţii atotprezente, încântătoare pentru ochi, dar dăunătoare sufletului căci ce am în faţă în sezonul acesta nu e rezultatul vreunei atmosfere speciale, ci dovada unui spiritism crud, o încercare eşuată de a face legătura cu de mult stinsul sentiment pios al Crăciunului.

Febra cumpărăturilor

Când se pledează în toi despre iubire şi generozitate, prima asociere care împânzeşte minţile tuturor este ideea de a dărui un cadou. La rândul meu, fără discriminări şi chiar cu ambiţia de a fi bună cu cei cu care în timpul anului ba mă ciondăneam, ba mă evitam, am pornit în cruciada altruismului, dar aici e aici. Alegând să o iau de mână pe mama, pe post de consilier universal, am decis de fapt să fac cunoştinţă cu realitatea. Ea mi-a prezentat toate criteriile după care se oferă un cadou: să fie “finuţ”, de bun-gust şi cât se poate de neutru.

Să nu fie prea…

Chiar şi mamei i s-a părut un pic desuet să ofer o carte unui coleg de vârsta mea şi mi-a şoptit că s-ar putea interpreta ca o dojană, făcându-l pe respectivul să rememoreze ultima întâlnire cu o carte. Am protestat, prezentându-i eventualitatea ca ultima carte citită de ins să fi fost una bună, care să fi lăsat o amintire plăcută, dar mama a punctat cu subtilitate: “Nu calitatea cărţii e problema, ci divorţul de ea!”. E o înşelătorie să primeşti o carte când tu ai început să ai alte preocupări.

Ceva care nu dă greş niciodată!

În schimb, parfumul este cea mai bine cotată alternativă. Însuşi tata a adunat o colecţie inepuizabilă de exemplare, spun “inepuizabilă” pentru că în fiecare an primeşte acelaşi lucru şi această modă nu cred că se va sfârşi prea devreme. E o soluţie uşoară, accesibilă şi general acceptată.
Vocea mamei îmi şopti, mărturisindu-mi că şi aici apare o problemă: tonurile parfumului trebuie să fie cât mai neutre, nici prea dulci, nici prea fade, totul se poate lua ca un afront adus ego-ului celui care primeşte darul.
 
În decembrie, să visezi mărţişoare!

În concluzie, pentru a te bucura de un decembrie decent alături de ceilalţi, trebuie să hoinăreşti prin zeci de magazine, tocindu-ţi pantofii şi căutând obiecte neutre pentru oameni care se tem să fie jigniţi. Când am găsit un prieten franc, fără nicio stimă pentru convenţii, am oferit în sfârşit ceva cuiva din inimă sau aşa cum se spune, în spiritul Crăciunului, dar n-a fost să fie. El mi-a răspuns contrar aşteptărilor mele, aproape dezgustat la gândul transformării relaţiei noastre într-un troc: “Nu mai cheltui banii pe chestii de-astea!”. Teribil mai e şi Crăciunul ăsta, cu toate bizareriile lui…   
După această expediere brutală, m-am hotărât să-mi fac singură un cadou: să-mi închipui că am ieşit din acest peisaj nebun şi că afară e primăvară.
Exerciţiul meu de imaginaţie n-a reuşit să mă desprindă de realitatea sărbătorilor de iarnă. Nălucirile senine s-au evaporat repede, când cineva  mi-a zâmbit exploziv, urându-mi “Crăciun fericit!”, o urare din ce în ce mai lipsită de sens cu cât a fi fericit solicită acum atât de puţin (televizor, mâncare şi o cunoştinţă nouă în fiecare lună).
Se crede că speranţa moare ultima. Aşadar, dacă spiritul Crăciunului a suferit un accident fatal în ultimii ani, şedinţele mascate de spiritism au ca scop contactarea şi comunicarea cu această “rara avis”, plecată dintre noi. Vor reuşi sutele de brăduleţi smulşi din pădure să învie spiritul? Ori poate comediile americane cu moşi Crăciuni sentimentali sau pontoşi? Nu, eu pariez pe colindătorii moderni, care fac o urare la foc automat, pipăindu-şi buzunarul şi anticipând profitul cu luciditatea omului de afaceri cu experienţă pe Wall Street.

Cristina Stancu, Colegiul Naţional Unirea