Situaţie critică la centrele Măicăneşti, Coteşti şi Dumbrăveni
Persoanele asistate au rămas izolate, fără alimente şi căldură
Mai multe persoane cu nevoi speciale din centrele aflate în comunele Măicăneşti, Dumbrăveni şi Coteşti au rămas fără hrană, medicamente, curent electric şi căldură. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Vrancea (DGASPC) a trimis o adresă Consiliului Judeţean în care arată că, urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile din ultima vreme, trei centre de protecţie socială, situate în localităţi izolate de zăpadă şi în care se află peste o sută de persoane asistate, nu mai au curent electric, căldură şi nici alimente de bază. În această situaţie se află Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Măicăneşti, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Coteşti şi Modulele Familiale Dumbrăveni care au rămas fără curent electric şi fără căldură. „Problemele cele mai strigente cu care se confruntă aceste centre sunt lipsa pâinii şi imposibilitatea transportării beneficiarilor la unităţi spitaliceşti în caz de necesitate“, se arată în adresa transmisă de directorul DGASPC Vrancea, Daniela Nicolaş, Consiliului Judeţean Vrancea.
Totodată, primarul comunei Chiojdeni a solicitat, în regim de urgenţă, sprijin alimentar pentru întreaga populaţie blocată de nămeţi. „Având în vedere căderile masive de zăpadă din ultima perioadă care au dus la blocarea circulaţiei pe toate drumurile de acces în localitate, vă rugăm să aprobaţi alocarea unor cantităţi de alimente din fondul de rezervă, necesare comunităţii de rromi din comuna Chiojdeni, precum şi altor categorii de persoane vulnerabile rămase fără resurse alimentare“, se arată în adresa trimisă de primarul comunei Chiojdeni, Şerban Pîrlogea şi trimisă preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea.
Din aceste considerente, dar şi pentru că judeţul este izolat în totalitate, Marian Oprişan, a solicitat prim ministrului interimar, Cătălin Predoiu, instituirea situaţiei de urgenţă. „Având în vedere toate aceste evenimente excepţionale, care prin amploarea şi intensitatea lor ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, considerăm că pentru restabilirea stării de normalitate este necesara adoptarea de măsuri/acţiuni urgente şi alocarea de resurse suplimentare, lucru posibil doar prin instituirea situaţiei de urgenţă la nivelul judeţului Vrancea“, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.
El a arătat că situaţia de urgenţă ar permite asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare. „În aceeaşi ordine de idei, de un real folos ne-ar fi sprijinul acordat de autorităţile administraţiei publice locale din judeţele limitrofe judeţului Vrancea, neafectate de aceste fenomene meteorologice extreme, care ne-ar putea pune la dispoziţie logistica necesară (utilaje de deszăpezire şi personal calificat) ieşirii din această situaţie critică şi revenirii la situaţia de normalitate“, a mai spus Marian Oprişan.

Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
FLASH NEWS LOCAL
Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012
A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012
Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012
4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012
Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012
Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012
FLASH NEWS NATIONAL

- VIDEO şi GALERIE FOTO: Jumătate de secol împreună, la bine şi la greu
- GALERIE FOTO: USL şi-a lansat candidaţii la Primăria şi Consiliul Local Panciu
- GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
- GALERIE FOTO: Alexandra Stanciu vrea premiul cel mare
- PDL să intre jumătate de secol în silenzio stampa

Loto 6 din 49 20.05.2012
43
14
42
49
4
28
Extragerea noroc: 2750301

Flux RSS

Relaxare la Golf
Graba strica treaba
Nunta mult asteptata !
Fructe si legume din pietele vrancene
Croaziera de vis
Cinematografe pline in weekend

VREMEA VRANCEA: