Ședință cu directorii de școli la ISJ Vrancea

0
1944


Directorii unităților de învățământ vrâncene au fost chemați la ședință ieri, la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, pentru a discuta despre mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2016-2017. De asemenea, s-a discutat despre planurile-cadru pentru clasele V-VIII. 
    Condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016, luând în calcul limita de vârstă și stagiul de cotizare, sunt: pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie- 60 de ani și cinci luni, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare; pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie 65 de ani, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. Directorii unităților de învățământ vor nominaliza cadrele didactice care vor împlini anul acesta vârsta de pensionare, dar și cele care au împlinit vârsta de pensionare și au fost menținute titulare. Profesorii pensionați cu grad didactic I sau cu titlul științific de doctor, care a fost titular în învățământ și nu a depășit cu trei ani vârsta de pensionare, poate fi reîncadrat în funcția de personal didactic, cu acordul Consiliilor de Administrație ale unităților. Condiția este ca acestor profesori să le fie suspendată pensia pe durata reîncadrării.
    De asemenea, cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar până la data de 31 august 2012, cu o vechime de peste șapte ani, care nu vor promova examenul național de definitivare în sesiunea 2016 și care nu mai îndeplinesc condițiile legale de înscriere la examenul național de definitivare în învățământ în sesiunile următoare, li se va desface contractul de muncă, aplicându-se procedura concedierii pentru necorespundere profesională.
    Pentru completarea normei didactice, dosarele vor fi aduse la sediul ISJ  Vrancea. Apoi, cei interesați vor fi prezenți la ședința publică și, din lista posturilor disponibile, își pot alege ore pentru completare. De reținut este faptul că această completare de normă se face doar pe catedre incomplete, iar în cazul în care s-au epuizat catedrele incomplete se poate „rupe” dintr-o catedră completă.

Propuneri pentru planurile cadru

    După discuțiile cu privire la mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2016-2017, directorii au trecut la dezbaterea publică. S-a făcut o analiză sintetică comparativă pe cele trei variante propuse de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Inspectorul școlar general, Lidia Dumbravă, a ascultat propunerile din partea directorilor. Aceștia au spus că vor clarificări referitoare la ora de dirigenție, să nu fie afectate orele de română (deoarece în propunerile de la MECS nu vor mai fi cinci ore de limba română, ci patru), iar ora de limba latină să nu fie scoasă. Alți directori au precizat că nu consideră potrivită introducerea chimiei la clasa a V-a, conform planurilor-cadru propuse materia fiind foarte încărcată. O altă observație ar fi că aceste trei planuri-cadru nu sunt adaptate la liceele vocaționale. 
Directorii care au avut deja consilii profesorale în cursul acestei săptămâni, special pentru a discuta despre planurile-cadru, au constatat că ar trebui să existe o corelare între programele de la clasele primare cu cele de la gimnaziu. O propunere venită din partea unei alte unități de învățământ ar fi scoaterea orei de muzică sau desen de la clasa a VIII-a și să se introducă două ore de educație fizică, iar TIC-ul să fie în trunchiul comun la toate clasele.
    Inspectorul școlar general, Lidia Dumbravă, le-a transmis tuturor directorilor să organizeze cât mai curând consilii profesorale și să discute despre planurile-cadru, iar în urma întrunirilor să trimită la ISJ propuneri, în cazul în care au. Aceasta a subliniat că discuțiile nu trebuie să se bazeze doar pe cele trei propuneri, ci se pot face altele noi, în funcție de părerile tuturor profesorilor de gimnaziu. După centralizarea recomandărilor, ISJ le va trimite către MECS.

Omagiu adus poetului Mihai Eminescu

    Ultimele zece minute ale întâlnirii de ieri au fost lăsate profesorului Costică Neagu, de la Asociația Personalului Didactic „Simion Mehedinți” Vrancea, care a dorit să facă un apel către conducerile unităților de învățământ vrâncene. „Ajutați la salvarea casei în care s-a născut poetul Dumitru Pricop”, a spus acesta. El a afirmat  că dorește înființarea Casei Memoriale Dumitru Pricop și are nevoie de susținerea fiecărui cadru didactic, deoarece se intenționează ca locația să fie inaugurată pe 21 mai.
    A urmat apoi un moment dedicat marelui poet național, Mihai Eminescu. Profesorul Costică Neagu a prezentat câteva date din viața poetului. În încheiere, acesta a pregătit un filmuleț cu imagini și versuri eminesciene. Cei prezenți au aplaudat, iar inspectorul școlar general i-a mulțumit profesorului pentru tot ceea ce face pentru comunitatea vrânceană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here