Scandal între două DOCTORIȚE la Bolotești; una dintre ele a fost agresată de concubinul celeilalte
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Scandal între două DOCTORIȚE la Bolotești; una dintre ele a fost agresată de concubinul celeilalte
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Între două doctorițe, care își desfășoară activitatea în comuna Bolotești, a izbucnit un conflict, la sfârșitul săptămânii trecute. Una dintre ele ar fi fost lovită de concubinul celeilalte, motiv pentru care s-a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns polițiștii din localitate.
    Potrivit unor surse, cele două doctorițe au avut neînțelegeri legate de spațiile în care își desfășoară activitatea. Surse oficiale ne-au spus că doctorițele au cabinete în aceeași clădire, pe care le-au închiriat în urma unor licitații organizate de primăria din comună. Una dintre ele, care este mai tânără, a câștigat licitația de mai mult timp, iar cealaltă mai de curând. În momentul în care cea din urmă a mers la cabinet, a avut loc și altercația, ea fiind lovită de concubinul celeilalte doctorițe.
    Polițiștii au confirmat că a existat un apel la 112. Potrivit informațiilor primite de la agent principal Paula Enache, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea, a fost întocmit dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. „Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a fost lovită de către o persoană de sex masculin, în incinta dispensarului din satul Găgești, comuna Bolotești. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, ne-a precizat agent principal Paula Enache.




 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















8
15
30
42
39
35

Extragerea noroc:  3449083

Harta Focsani
   

Local

Primarul Cristi Misăilă a explicat inițierea proiectului privind TAXA DE HABITAT în Focșani
Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a prezentat în cadrul conferinței de presă, susținută ieri după ședința extraordinară a Consiliului Local, la care consilierii liberali nu au participat, și proiectul de hotărâre pus în dezbatere publică prin care se instituie o nouă taxă în municipiu.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost