Oraşul, ca-ntr-un asediu, este înconjurat de supermarket-uri şi depozite. Aproape orice stradă care iese din târg dă într-un depozit. Se vinde şi se cumpără orice, în fiecare zi, în aglomerţie. Maşini, oameni şi calabalâcul nesfârşit al mărfurilor în serie. Caruselul transferului de bani ignoră timpul natural, fraged al omului. Comerţul dă substanţialitate şi grandoare capitalismului.
În mod firesc, omul este supus la un fel de alienare prin care îşi pierde lent simţurile naturale, se artificializează, începe să aibă stereotipii, se maşinizează, nu mai are profunzimi. Criza cea mai mare care îl poate lovi ar putea să fie lipsa hârtiei igienice din magazin sau faptul că i se ia curentul electric în timpul meciului. Hotelul acela din afara oraşului în care îşi petrece concediul de vară devine un fel de agoră.
E ca şi cum am fi înlocuit în sufrageria de protocol din apartamentul de bloc, mobilată cu rafturi doldora de porţelanuri şi bibelouri made în China, vaza cu flori proaspete de câmp, adunate gratis de pe marginea drumului, cu ornamente artificiale, scumpe, aduse din Occident.
S-a născut un romantism de supermarket. Oamenii ies la cumpărături imitând o cochetărie burgheză. Toată familia se îmbracă frumos şi în mersul lent printre standuri, exersează nonşalant lecţia de tandreţe convenţională, în public (în intimitate nu ar conta). Sunt atinse regnurile superioare în care nu mai poţi fi deranjat de nimic şi treci aşa printre oameni, încântat de fantezii capitaliste. Pudoarea, emoţiile, sfiala, naivitatea, devin sinecdocile unor slăbiciuni pe care trebuie să le ascunzi cu grijă.
Istoricul Florin Constantiniu era de părere, într-o discuţie televizată din anul 2006, că naţiunea română nu mai poate face istorie. Chiar şi decupată din contextul dezbaterii televizate la care facem referire, fără exaltare, putem argumenta afirmaţia istoricului cu inundaţia capitalurilor care suprimă orice istorie naţională.
Să recurgem la subtilităţile teologice din evanghelia după Ioan (2, 13-16) şi să ne imaginăm o scenă cu Isus trecând astăzi prin piaţa Moldovei, de la un capăt la altul, aşa cum a străbătut templul din Ierusalim şi răsturnănd cu furie, în toate părţile, mesele negustorilor, împrăştiindu-le acestora mărfurile şi banii. S-ar crea un tămbălău de nedescris. Numai un nebun ar putea să facă astăzi acest lucru. Gestul lui perplex nu ar rezolva nimic. Ceea ce rămâne însă durabil din învăţătura lui Isus este un adevăr zguduitor care păstrează intactă prospeţimea omului, respinge alienarea şi căderea inconştientă în fauvism. Este, în fond, combătută logica absurdă a economiei de piaţă care plasează cumpărătorul in chip indispensabil, chiar împotriva voinţei sale, pe orbita circuitului de mărfuri. 

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE