S-au majorat punctul de pensie, indemnizația pentru însoțitori și cea pentru persoanele persecutate din motive etnice
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
S-au majorat punctul de pensie, indemnizația pentru însoțitori și cea pentru persoanele persecutate din motive etnice
Voteaza :

Articolul a primit 2 voturi

Luna iulie a adus noi majorări pentru pensionari, pentru însoțitorii persoanelor cu handicap precum și pentru persoanele persecutate din motive etnice. Potrivit art. 2 din OUG nr. 2/2017, valoarea punctului de pensie a crescut, începând cu data de 1 iulie 2017, la 1000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% față de valoarea precedentă (917,5 lei). Efectele aplicării acestei măsuri se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci și a următoarelor indemnizații: indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1, reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie, s-a majorat de la 734 lei la 800 lei; indemnizația lunară stabilită conform Legii nr.8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei.
    În conformitate cu dispozițiile Legii nr.126/2017, indemnizațiile prevăzute de OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice s-au majorat, de asemenea, începând cu data de 1 iulie 2017.
    În funcție de modalitatea de plată aleasă de beneficiari, noile drepturi urmau să fie achitate în data de 14 iulie, pentru cei care au conturi bancare, și între 14-28 iulie, pentru cei care primesc drepturile prin poștă.


 

 

1 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Bine ca au avut grija sa-si maresca tot ce se putea mari si sa ajunga la 40.000 lei salariul pe luna . Este vorba de domnii parlamentari . Sper sa le ajunga banii pentru costume de haine , parfumuri, cazare, telefoane si restul....... Le doresc sa doarma cat mai mult in parlament si sa se plimbe cat mai mult pe afara. La ei salariile nu mai sunt in functie de cresterea economica, numai la pensionari cresterea punctului de pensie se face strict raportata la cresterea economica. Ba mai mult , au avut grija sa-si asigure si batranetele cu pensii speciale . ( dupa 42 de ani de serviciu , pensie de 14oo lei , cat o pensie speciala pentru un mandat de 4 ani de parlamentar ) NU SE POATE TRAI dintr-o pensie sub 1000 , cand iarna numai caldura sare de jumatate din ea, cand medicamentele insumeaza 200 lei lunar si restul facturilor. De mancare , imbracaminte si restul nici nu mai poate fi vorba. Sa le fie RUSINE pentru ca nu se gandesc la....talpa tarii . Au si ei parinti, rude si familie care sigur trec prin asa greutati , dar nu le pasa .De acolo de ...sus viata se vede altfel. Asa cum prin lege au fixat impozitarea pensiilor peste 2000 lei , tot asa sa fixeze barem pana la o anumita valoare a pensii peste care sa nu se mai indexexe pensiile marisi f.mari. Una e 9 % la 900 lei - 81 lei si alta e la 9000 . Inca aproape o pensie . ESTE NEDREPT , IMORAL SI INUMAN ce se intampla cu sistemul de pensii in tara asta . Daca legea nu se schimba din temelii, degeaba o mai fac . Si nu inghetara pensiilor speciale ci eliminarea lor. Trebuie sa primeze principiul contributivitatii. NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE in tara asta !

    DE coman, postat pe 17-07-2017, la 08:33

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Actualitatea

Elev al Liceului Pedagogic, bătut în incinta unității; părinții vor să o reclame pe directoare la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Un elev de clasa a IX-a, de la Liceul Pedagogic Spiru Haret din Focșani, a fost bătut în incinta unității de învățământ, în cursul zilei de marți, 12 decembrie, incidentul având loc într-o pauză.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost