Psst! Mă uit la un serial...
Voteaza articolul:
5 voturi
Prea ocupat să aflii ce a mai făcut Blair Waldorf? Doctor House e prea inteligent pentru secolul ăsta? Pur şi simplu nu pricepi de unde mai scoate Phoebe Buffay atâtea poante? Simţi că nu te poţi desprinde de ecran sau că aşteptarea unui nou episod e o tortură modernă, incomparabil mai dureroasă decât cele practicate în Evul Mediu? Serialele, bată-le vina!
Care e topul preferinţelor printre adolescenţi?
Serialele au ceva mai multă influenţă decât au prevăzut autorii lor. În comparaţie cu anii 80, chiar 90, aceste poveşti comprimate şi distribuite cu porţia, în fiecare săptămână, devin o parte din modul nostru de a privi lumea. Un personaj care zâmbeşte frumos nu e o simplă marionetă a regizorului. În ochii privitorului el capătă atâta viaţă şi putere de decizie încât spectatorul, într-o clipă de nebunie, îşi permite să-şi remodeleze viaţa după o concepţie, evidenţiată de un actor.
Nu e condamnabil, ci cât se poate de firesc. Cine ar rezista în faţa unui tandem simpatic de figuri amuzante, care se succed pe ecran cu repeziciune, trecând prin situaţii extraordinare şi apropiindu-se de noi prin reacţii atât de naturale, atât de asemănătoare nouă?
Pentru că vizionarea serialelor a devenit un hobby printre adolescenţi şi oferta e din ce în ce mai generoasă, s-a impus o listă a celor mai iubite şi vizionate seriale, programe care pentru o clipă te lasă fără respiraţie. Pe scurt, de la vieţile scandaloase ale elitelor din Manhattan (desigur, vorbesc de X.O.X.O. Gossip Girl), până la obsesia sângelui (Cui i-e frică să se uite la “The Vampire Diaries”?), tinerii au fel de fel de variante de a evada în cu totul alte lumi din cu totul alte planuri ale ficţiunii, lumi care totuşi relaţionează cu realitatea fiecăruia prin savoarea pe care o răspândesc şi prin starea de bine imprimată spectatorului.
“One Tree Hill”, “Lost”, “Fringe”, “Pretty Little Liars”, “Friends”, “Big Bang Theory”, “Doctor House” sau “Scrubs” sunt câteva dintre titlurile care pun adolescenţii pe jar şi care declanşează o adevărată isterie la fiecare răsturnare de situaţie.
Cristina STANCU
Colegiul Naţional „Unirea”, Focşani

Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
FLASH NEWS LOCAL
Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012
A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012
Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012
4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012
Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012
Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012
FLASH NEWS NATIONAL

- VIDEO şi GALERIE FOTO: Jumătate de secol împreună, la bine şi la greu
- GALERIE FOTO: USL şi-a lansat candidaţii la Primăria şi Consiliul Local Panciu
- GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
- PDL să intre jumătate de secol în silenzio stampa
- Clanul ,,Crănculeştilor“ terorizează locuitorii din Fitioneşti

Loto 6 din 49 20.05.2012
43
14
42
49
4
28
Extragerea noroc: 2750301

Flux RSS

Relaxare la Golf
Graba strica treaba
Nunta mult asteptata !
Fructe si legume din pietele vrancene
Croaziera de vis
Cinematografe pline in weekend

VREMEA VRANCEA: