Aflând că Gheorghe a fost plecat două zile la oraş ca să participe la demonstraţii, Ion, primar de comună, simţi că-i fuge pământul de sub picioare. La el în comună aşa ceva era de neconceput. Garantase şefilor de partid că nimeni nu crâcneşte în comună cât e el primar. Iniţiative ca ale lui     Gheorghe, fost salariat al primăriei, disponibilizat pentru că punea întrebări incomode, trebuiau oprite din faşă. Aşa că îl trimise pe Vasile, agentul şef, să-l aducă la sediul primăriei. Vasile execută întocmai ordinul şi-l aduse pe nelegiuit.
Gheorghe stătea în faţa primarului fără să fie speriat, ci mai degrabă curios să afle de ce îl convocase, c-aşa se exprimase şeful de post: „Bă, Gheorghe, te convoacă dom’ Primar. Hai, executarea!” Pricepu cu greu că primarul îl chemase ca să-l beştelească, înjurăturile care se strecurau printre buzele învineţite ale edilului îl loveau ricoşând în pereţi şi produceau aşa, un fel de ecou ciudat, creând impresia că se ceartă o grămadă de oameni, deşi numai primarul era cel care deschidea gura.
- ....Mama mă-tii, te fac eu!... Demonstraţii, ai? Vasile, să-i dai amendă!... Maximă... pentru tulburarea liniştii publice... Doar nu i-am dat eu autorizaţie să se ducă la protest!...
Vasile se repezi să scoată carnetul de procese verbale. Cu el în mână însă, nu se mai grăbea să scrie.
- Ştiţi, dom Primar, n-am competenţă... de-asta... te-ritorială. Ăsta a protestat la oraş, deci pe raza altei localităţi.... Dar, continuă repede, şi el uimit cât de repede găsise o soluţie, dacă ar ieşi acum în faţa primăriei şi ar protesta....Fără auto-rizaţie... Ce să conteste? N-are nici măcar drept la obiecţi-uni.... Înţelegeţi?
Primarul înţelese repede. Îl scoaseră pe Gheorghe în faţa primăriei.
- Ia strigă, mă, Gheorghe, ce strigai tu în piaţă acolo!, îi ordonă.
- Jos Băsescu.... Jos guvernu..., bâigui Gheorghe, abia acum speriat. Îi rămăseseră în minte numai cuvintele cu amenda şi obiecţiunile.
- Ce-i asta, mă, îţi baţi joc de noi ?! Ai rămas fără glas? Strigă tare, aşa cum fac ăia acolo!
Şi începu să strige chiar el, cu vocea lui groasă, ba chiar îi făcu semn şi şefului de post să participe. Vasile îl urmă oarecum mirat, dar bucuros că putea să-şi verse şi el nemulţumirea pe ăia care îi tăiaseră salariul şi norma de hrană.
Strigătele lor atraseră şi oamenii din primărie, ba chiar şi pe cei din comună, cu toţii surprinşi de iniţiativa primarului pe care-l ştiau ca fiind de-al puterii. În scurt timp blocară strada şi oamenii din maşini se alăturară şi ei.
Când primarul înţelese că participă la o manifestaţie împotriva propriului partid, ba mai mult, că o provocase chiar, se furişă speriat în primărie urmat ca o umbră de şeful de post.
- Ce naiba facem, Vasile, ce naiba facem ? O să ne dea ăştia afară pe-amundoi.... Deşi, dacă stau bine şi mă gîndesc, numai tu eşti vinovat !...Tu ai avut ideea să-l scoatem   p-ăla afară...
Vasile privi o vreme tâmp la primar. Înţelese apoi că acesta era în stare să dea vina numai pe el.
- Ştiţi ce, dom’ Primar, eu trebuie să dau amendă la ăştia care protestează fără autorizaţie, ca să n-am belele... Dar, mai întâi, trebuie să încep cu dumneavoastră... Şi ştiţi ce? Amendă maximă... fără obiecţiuni!