Primarul Misăilă, SOMAT de Marian Oprișan să nu interzică Marșul absolvenților de liceu

18
10070


Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, le cere primarului municipiului Focșani, Cristi Misăilă și prefectului județului Vrancea, Sorin Hornea să găsească urgent soluții pentru ca tradiționalul Marș al absolvenților, care are loc în fiecare an la sfârșitul clasei a XII-a, să aibă loc și anul acesta. Reacția șefului administrației județene vine după ce directorul Colegiului Național Unirea, Corneliu Noană, a scris pe Facebook că membrii „comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din cadrul Primăriei municipiului Focșani NU a avizat Marșul absolvenților pentru a nu pune în pericol siguranța participanților la trafic”. Situația ar fi valabilă pentru toți absolvenții liceelor și colegiilor din Focșani.     În acest context, președintele Marian Oprișan și-a exprimat regretul pentru această situație și cere decidenților să autorizeze aceste manifestări ale absolvenților de licee și colegii. „Îmi pare rău că nu am fost informat de această problemă, fiind plecat cu diverse probleme la București, iar azi (ieri-n.r.) la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene. Cer în mod expres primarului municipiului Focșani, Cristi Misăilă și prefectului Sorin Hornea să ia măsurile ce se impun împreună cu Poliția și Jandarmeria în așa fel încât tradiționalul marș al absolvenților de liceu să se desfășoare în deplină voioșie și siguranță. Nu trebuie să se uite că un copil termină liceul o singură dată în viață”, a spus Marian Oprișan. Acesta îi roagă pe directorii liceelor și colegiilor din Focșani să vină cu solicitări la Primăria Focșani pentru organizarea Marșului absolvenților.
    Șeful administrației județene a precizat că acesta este primul avertisment public pe care îl dă primarului municipiului Focșani, căruia i-a recomandat să se ocupe de repararea, asfaltarea și modernizarea străzilor din oraș. „Este primul avertisment public pe care il dau primarului municipiului Focșani. Îi recomand să lase libere manifestările tradiționale de bucurie  ale tinerilor de clasa a XII-a și să se ocupe în fiecare zi, cu titlu permanent, de reparația străzilor, de asfaltarea și modernizarea lor și de curățenia orașului care încă lasă de dorit”, a încheiat președintele Consiliului Județea Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here