Poliția britanică a arestat o a 14-a persoană în legătură cu atentatul de la Manchester

0
678


Poliția britanică a anunțat duminică că a arestat o a 14-a persoană în legătură cu atentatul sinucigaș de la Manchester, soldat cu 22 de morți și 116 răniți, și efectuează percheziții la o locuință din sudul orașului, relatează Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost arestat în sud-vestul orașului Manchester „pentru suspiciunea de infracțiuni legate de terorism”, a anunțat poliția într-un comunicat pe Twitter.
În total, 14 persoane au fost arestate în legătură cu atacul revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. Două au fost eliberate fără a se formula acuzații împotriva lor, în timp ce 12 rămân în arest pentru a fi interogate. În Libia, au fost arestați tatăl și unul dintre frații lui Salman Abedi, autorul atentatului sinucigaș de la Manchester.
Ancheta a relevat că Salman Abedi, născut în 1994 la Manchester din părinți libieni care au fugit de regimul lui Muammar Gaddafi, a crescut într-un context familial jihadist. Bomba pe care a folosit-o era o încărcătură explozivă artizanală puternică, echipată cu un detonator sofisticat pe care tânărul kamikaze nu pare să-l fi conceput singur, potrivit unor experți contactați de AFP.
Ministrul de interne britanic Amber Rudd a declarat duminică că este posibil ca unii membri ai rețelei din care făcea parte Salman Abedi să se afle încă în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here