Peste 2.000 de sportivi așteptați la Campionatul Mondial de karate fudokan de la Cluj-Napoca
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Peste 2.000 de sportivi așteptați la Campionatul Mondial de karate fudokan de la Cluj-Napoca
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi

Cluj-Napoca va găzduiește Campionatul Mondial de karate fudokan, între 3 și 5 noiembrie, competiție care va reuni, la Sala Polivalentă, aproximativ 2.000 de sportivi din peste 40 de țări, care se vor lupta pentru cele 900 de medalii puse în joc de organizatori, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Din acest punct de vedere, Campionatului Mondial de karate fudokan va fi una dintre cele mai mari competiții sportive organizate în capitala Transilvaniei. Evenimentul va depăși, însă, granițele unei competiții sportive. Organizatorii le pregătesc spectatorilor o serie de surprize în cele trei zile de competiție. În completarea luptelor din concursul oficial, care se anunță extrem de disputate, în Sala Polivalentă vor avea loc demonstrații de karate, spargeri și momente inedite, printre care și un ''fusion'' spectaculos între karate și balet.
    ''În cele trei zile de Campionat Mondial, în Sala Polivalentă vor fi amenajate 12 suprafețe de concurs (tatami) pe care sportivii vor urca în drumul lor spre finală. În total, nu mai puțin de 480 de lupte vor avea loc în concurs. Pentru câștigarea unei medalii, fiecare luptător sau luptătoare va trebui să iasă învingător/învingătoare din 32 de confruntări în care 'singurul adversar cu adevărat puternic ești tu însuți', așa cum le place sportivilor să spună, se arată în comunicat. Luptele vor fi transmise pe ecranele gigant care vor fi amplasate în sală, iar sistemul de sunet și lumini va transforma fiecare luptă într-un adevărat spectacol. Finalele se vor desfășura pe o suprafață de luptă iluminată special, pentru a sublinia miza luptei decisive pentru medaliile de aur. Cu ocazia Campionatului Mondial de karate fudokan de la Cluj-Napoca se vor colecta fonduri în vederea sprijinirii fundației Casa AKSZA, fondată în anul 2000 și care în prezent găzduiește un număr de 14 copii abandonați, oferindu-le cazare permanentă, hrană, vestimentație și facilități de educare, în vederea reintegrării lor în societate la atingerea vârstei maturității.
    Biletele sunt disponibile online pe ghidlocal.com. Un bilet pentru o zi de concurs are prețul de 12 lei, iar un ''tournament pass'', abonament valabil pe toată durata competiției, costă 30 de lei. A 7-a ediție a Campionatului Mondial de karate fudokan este organizată de Federația Română de Karate Tradițional, în colaborare cu Asociația Județeană de Karate Tradițional Cluj, Asociația Clubul Sportiv Fortuna Cluj, Hampton by Hilton Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca și al Consiliului Județean Cluj. AGERPRES este partener media al evenimentului.   


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.










Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL



















46
22
47
43
27
28

Extragerea noroc:  9442301

Harta Focsani
   

Local

Un fond de investiții din Marea Britanie va construi un SPITAL în orașul Odobești
Orașul Odobești va avea o unitate spitalicească modernă, construită de un fond de investiții din Marea Britanie. Unitatea medicală va fi construită pe o suprafață de 6 hectare de teren, va avea 160 de paturi, iar personalul medical va fi format atât din români, cât şi medici de alte naţionalităţi.

POZA ZILEI

Soveja, Sursa foto: Marian Olteanu

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost