Parcarea mașinilor pe marginea E85 la Piața din Dumbrăveni, interzisă cu desăvârșire
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Parcarea mașinilor pe marginea E85 la Piața din Dumbrăveni, interzisă cu desăvârșire
Parcarea mașinilor pe marginea E85 la Piața din Dumbrăveni, interzisă cu desăvârșire
Voteaza :

Articolul a primit 2 voturi

Consilierii locali din comuna Dumbrăveni au luat act, în cadrul ședinței de Consiliul Local din luna mai, de adresa trimisă de IPJ Vrancea cu privire la interzicerea totală a parcării autovehiculelor pe marginea drumului DN 2 / E 85 și pe carosabil, în zilele de duminică, în zona pieței din localitate. Conform adresei trimise de Serviciul rutier, autoritățile locale din Dumbrăveni trebuie să permită duminica accesul mașinilor de marfă în piața din localitate doar până la ora 6.00 dimineața, după care autovehiculele nu vor mai putea intra în târg. O altă recomandare o constituie găsirea de rute ocolitoare pentru toate căruțele care vin la piață din toate localitățile învecinate și care nu vor mai putea circula pe E 85 nici măcar un metru. De asemenea, primăria va trebui să găsească locuri de parcare pentru că nici un autoturism nu va mai avea voie să fie parcat pe sectorul de drum E 85 de la intersecția cu Bogza - Cândești până la intersecția cu DJ 205 B - Spitalul Dumbrăveni - Gugești.     În plenul ședinței, primarul Valentin Tîlvăr a dat citire adresei. „Avem adresa din partea IPJ Vrancea, Serviciul rutier, cu privire la măsurile pentru prevenirea accidentelor de circulație și se impune luarea următoarelor măsuri: închiderea căii de acces la Piața din comuna Dumbrăveni dinspre drumul național E 85, crearea de căi adiacente de acces pentru căruțe la piață prin alte locuri decât cele din E85, amenajare cale de acces la piața din Dumbrăveni pentru autovehicule din drumul județean 205 B, cel spre Gugești. Accesul în Piața Dumbrăveni dinspre E 85 pentru autovehiculele cu marfă să fie autorizate până la orele 6.00, asta pentru ziua de duminică. Reamenajarea pieței pe specificul produselor expuse la vânzare. Instalarea la toate trecerile de pietoni de indicatoarelor de semnalizare trecere de pietoni, iluminate cu lumină galbenă intermitentă, tip led pentru a asigura o mai mare vizibilitate pentru participanții la trafic. Asigurarea pe timpul nopții a iluminatului public stradal pe tronsonul de drum european în zona trecerilor de pietoni. Ca o concluzie, în adresa primită este vorba de restricționarea parcării turismelor în ziua de duminică de aici de la intersecția cu Bogza până la intersecția cu Spitalul”, a spus Valentin Tîlvăr, primarul din Dumbrăveni.
    Acesta a adăugat că nu poate interveni pe drumul național și cel județean, însă pentru drumurile locale și comunale trebuie bani pentru amenajarea acestora. Mai mult, pentru acest an bugetul a fost deja împărțit și singurii bani care pot fi investiți vor fi din încasările de la piață. „Noi nu putem interveni pe drumurile naționale și județene, ne vom preocupa de situația pe drumurile comunale și de interes local. Iluminatul este asigurat, la treceri la fel, singura problemă este în zona pieței. Cei de la poliția rutieră spun că vor face acțiuni și vor lua măsuri, în așa fel încât nimeni să nu mai parcheze pe cele două laturi ale drumului european. Noi trebuie să le găsim oamenilor un drum de acces în piață. Ne vom gândi la drumuri de acces pe islaz, pe la Cioacătă, pe la stadion să preluăm traficul și să se poate intra în piață. Aceste lucrări necesită bani și acum bugetul este deja stabilit și nu avem bani. Nu puteam să iau această decizie decât împreună cu dumneavoastră. Cheltuielile de acolo se vor face din bugetul pieței”, a mai spus primarul Tîlvăr.
    Unii dintre consilierii locali au spus că un drum pe sub pod pentru accesul căruțelor ar fi în zadar deoarece la prima ploaie când se umflă Râmna, drumul ar fi luat de apă. Alții au precizat că aceste măsuri implică destul de mulți bani, pe care localitatea nu îi are. „Trebuie să vedem cele mai bune soluții că dacă ne punem și facem drum pe sub pod vine apa și distruge tot. Sunt banii pe care îi investim și peste noapte nu mai e nimic. Ce am făcut în acest fel? Și la drumul de pe islaz vor fi cheltuieli deoarece nu poți lăsa doar pământ. Banii sunt așa cum sunt”, a spus Ștefan Velica, unul din consilierii locali.
    La rândul său, comisar șef Cătălin Stegărescu, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Vrancea, a precizat: „Noi am purtat o discuție cu primăria și am întocmit și un proces verbal în acest sens, tocmai în ideea de a scoate de pe partea carosabilă, în zilele de duminică, autovehiculele care opresc neregulamentar. Primarul ne-a spus că are niște variante și că lucrează la o rută de genul acesta. Ne-a arătat cam pe unde ar fi și am ajuns la înțelegerea ca ruta ocolitoare să fie realizată într-un timp optim, în așa fel încât să nu mai avem autoturisme oprite neregulamentar pe DN2 E85. În principiu dumnealui și-a dat tot concursul. A fost destul de deschis la discuție și ne-a spus că-n perioada următoare, în aproximativ 2-3 luni, o să se ocupe de amenajarea unor rute ocolitoare pentru căruțași. Noi am insistat foarte mult pe zona asta de căruțași, pentru că acolo circulă foarte mulți căruțași, având în vedere specificul zonei. De asemenea, am sugerat să se găsească modalități prin care toate autovehiculele care parchează pe DN2 să poată fi parcate în incinta târgului. Domnul primar ne-a spus că urmează să identifice o suprafață de teren pe care s-o amenajeze ca atare, în așa fel încât să nu mai avem autovehicule pe carosabil”.
 

 

 

4 COMENTARII - ADAUGA-L PE AL TAU

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE
  • Dar parcarea masinilor pe banda 1 ,de pe DN2,E85 din municipiu ADJUD este permisa?? Cum explica Politia rutiera circulatia blocata pe o banda de pe E85,din acest oras,mai ales vinerea in zi de tirg? Cum circula salvarile,SMURD-ul si pompierii pe E85,cu banda 1 de circulatie blocata?

    DE Jean Stanescu, postat pe 19-06-2017, la 06:56

  • Dar parcarea masinilor pe banda 1 ,de pe DN2,E85 din municipiu ADJUD este permisa?? Cum explica Politia rutiera circulatia blocata pe o banda de pe E85,din acest oras,mai ales vinerea in zi de tirg? Cum circula salvarile,SMURD-ul si pompierii pe E85,cu banda 1 de circulatie blocata?

    DE Jean Stanescu, postat pe 19-06-2017, la 06:58

  • camioane langa scoala2 vn 10 ded

    DE vasiliu, postat pe 19-06-2017, la 07:53

  • Jean Stanescu are un comentariu de milioane.... inspirat, real, corect ........

    DE Vali Crintea, postat pe 21-06-2017, la 00:35

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate















FLASH NEWS NATIONAL



















8
15
30
42
39
35

Extragerea noroc:  3449083

Harta Focsani
   

Actualitatea

VIDEO și GALERIE FOTO: OPT MII de voluntari au plantat 50 DE MII de stejari în ”Parcul Memoriei Naționale RO-Mândria”. Proiectul continuă în 2018
Peste 8000 de oameni au participat, sâmbătă, la acțiunea de plantare a primei serii de 50 de mii de stejari, în cadrul Parcului Memoriei Naționale – Mărășești – RoMândria.

POZA ZILEI

Mai bine decât un „câine rău“

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost