Orgie sexuală sub un cireş din Bordeşti

11
28546


        Locuitorii comunei Bordești vorbesc de vreo două zile, pe la toate porțile, despre o orgie sexuală, care s-ar fi consumat joi noapte, sub un cireș din Bordeștii de Jos. Oamenii nu știu dacă fata, care nu ar avea mai mult de 14 ani și ar fi din comuna Tîmboiești, a făcut sex cu șapte băieți de bunăvoie sau dacă a fost constrânsă să facă acest lucru. 
 O femeie care are casa în apropierea cireșului cu pricina ne-a povestit ce a auzit în noaptea respectivă, dar și cum a ieșit ea afară din casă și s-a luat la harță cu tinerii care erau în extaz.  „Era 2.30 și se dădeau câinii foarte tare. Am ieșit afară și m-am dus către poarta ce dă spre ulița vacilor. Mai sus de casa unui vecin era mare chicoteală și din când în când câte unul îl întreba pe altul dacă este gata și dacă a terminat. Am strigat la ei și le-am spus „Ce faceți mă nenorociților acolo?”. M-am dat după gard și am așteptat să văd ce se întâmplă. Au început să treacă pe drum doi câte doi și s-au oprit la drumul asfaltat, pe lângă gard, ca să nu li se vadă fața de la neon. După ceva timp a apărut un tânăr care trăgea o fată de mână, mai mult forțat, iar ea plângea. Eu le-am pus lanterna în ochi. După spate am zis că este unu de aici de la noi, dar nu era el. Am întrebat-o pe ea dacă i-a ajuns, că au fost șapte. Cel care era cu ea mi-a spus o vorbă foarte urâtă. Le-am spus că au luat copilul omului și își bat joc de el, toți șapte care au fost. M-am dus acolo la drum și m-am uitat să văd unde o ia pe fată. La Tîmboiești. Era o fată mică, slabă, o prăpădită. Nu am văzut-o la față. Åži ei erau tot copii. O persoană i-a văzut când au trecut la deal. Au intrat toți la un magazin, fără ea.  La cireș era un sac alb și era iarba tăvălită. Era o gărăgăraie. Trebuia să iau un harag și să mă duc după ei. S-au și certat între ei”, a povestit Lucica Chiriac, din Bordeștii de Jos. 
 Oamenii spun că în noaptea respectivă au sunat la poliție, dar că nu le-a răspuns nimeni. Ce-i drept, ei nu au sunat la 112, ci pe numărul de fix de la Postul de Poliție din comună, fără să știe că la urgențele de pe timpul nopții intervin patrulele din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală. „A sunat Romică la poliție pe fix la Bordești, dar nu a răspuns nimeni. Eu n-am știut că trebuie să sun la 112”, a adăugat Lucica. 
 Zvonurile au circulat repede prin tot satul, iar vineri, aproape toată lumea știa despre povestea de sub cireș. O altă persoană din Bordești ne-a spus că pe unii dintre amatorii de sex în grup îi și cunoaște, spunându-ne că doi dintre ei ar fi elevi la un liceu din Focșani. „De șase dintre ei știu că sunt din Tîmboiești, de celălalt nu știu. Nici ea nu știu de unde este. Doi sunt în clasa a X-a la un liceu din Focșani. Åžase erau dintr-o gașcă și unu nu prea avea treabă cu ei. Eu i-am văzut ziua. Au luat trei sticle de bere, mici și s-au dus colo, la monument. Au fost la grătar și noaptea cred că s-au întors la cireș”, a povestit o altă persoană din localitate.  
 Ieri, polițiștii vrânceni nu știau nimic despre zvonurile care circulă de vreo două zile pe la Bordești. Întrebați dacă s-a primit vreo sesizare cu privire la o posibilă infracțiune de viol, faptă petrecută pe raza comunei Bordești, oamenii legii ne-au precizat că nu a fost înregistrată nicio plângere și că nu s-a sesizat nicio faptă de acest gen în ultimele zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here