Există o înţelegere bună a locurilor în care ne-am născut, în care palpită un sentiment religios. Frumuseţea lor pură se consumă etern, într-o îndepărtare nedeterminată, spre care orice parcurs nu are o finalitate banală. Am în bibliotecă un tablou de toamnă târzie, de mărime obişnuită, semnat de doamna Zaiţ Marga Doina şi pe care familia mi l-a dăruit cu o afecţiune candidă în anul 1998. Acuarela înfăţişează câţiva arbori desfrunziţi dintr-un crâng, aşezaţi în grup şi care par să-şi fi acceptat în tăcere destinul. Nimic nu sugerează bătaia vântului, ori vreun zgomot, aşa încât, artista, epuizându-se pe sine în fluiditatea acuarelei, ar fi căutat să zugrăvească însăşi tăcerea locurilor de la marginea oraşului. Tonurile religioase ale culorilor (nuanţele profunde ale brunurilor, galbenurile îndepărtate care se sting încet, evitarea contururilor precise) îngăduie liniştitoarea contemplare a lui Dumnezeu. Dealtfel, ţin tabloul prin-tre chipurile părintelui Ilie Cleopa, Dumitru Stăniloae, Nicolae Steinhardt, Andre Scrima, Arsenie Boca... Această abordare a peisajului, de cele mai multe ori toamna, în isihie, cu un conţinut psihic, fără complicaţii morale, este o caracteristică generală la acuarelele doamnei Zaiţ Marga Doina. Este proiecţia unei naturi interioare în stare de somnolenţă, fără spe-ranţă, în descompunere, în care lumea îşi pierde coerenţa geometrică, capriciile existenţei şi se revarsă în substanţa divină din care a fost concepută, în plinul covârşitor al culorii, în acea regăsire promisă de Dumnezeu. Artista se abandonează pe sine acestui cataclism şi, fără încordate, îşi lasă lasă pe de-a-ntregul fiinţa materială să se depună, asemeni aluviunilor, în delte de tonuri şi culori care putrezesc încet.
Zaiţ Marga Doina (n.18.09.1948, Focşani) este absolventă a Fa-cultăţii de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1971, clasa profesorilor Dan Hatmanu şi Francisk Bartok. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Zaiţ Marga Doina este unul dintre cei mai valoroşi artişti plastici contemporani, cu lucrări în colecţii de stat sau particulare, din ţară şi din străinătate. În acuarelele ei se regăsesc tonurile poetice din Georg Trakl, Arthur Rimbaud sau George Bacovia, care relevă frumuseţea mine-rală a naturii vegetale, nevăzută, ce ţine de simţuri şi inteligenţă. Zaiţ Marga Doina are o pictură gravă, care te îndeamnă la reflecţie şi a evitat concepţiile expresioniste, ironia, prezentarea naturii omeneşti în alcătuiri impudice. I s-ar potrivi acea replică pe care Marin Sorescu i-a dat-o pictorului Dan Hatmanu, în timp ce-i privea acestuia un tablou cu un deal: dar aceasta este, domnule, „o colină în abureală de clorofilă.” 
Revin la tabloul din bi-blioteca mea. Este un instantaneu cu câţiva arbori zugrăviţi uşor teatral, fără vârfuri, în mijlocul unui câmp care poate părea întodeauna cunoscut, intim. Iarba şi tufişurile sunt atât de abundente încât dau impresia unei aglomerări impenetrabile. În fundal, în partea stângă a tabloului, se pot zări copaci galbeni, rotunzi. În viziunea pictorului, iarba deschide un orizont atrăgător care transcede existenţa omenească. Culorile se amestecă unle cu altele, uniformizân-du-se. Plăcerea de a privi această pictură te absoarbe, te cucereşte prin amploare. Natura vegetală putrezeşte încet, fără durere, în ambiguitatea anotimpului. Aceasta este de fapt o reprezentare a tainei în care ceva din firea omului moare odată iarba. La urma urmelor, natura vegetală nu poate fi cunoscută decât subiectiv.

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE