Înainte de 1989, bunică’miu scuipa ecranul televizorului alb-negru, sătul de Ceauşescu.  Astăzi, dacă ar trăi, sigur ar repeta gestul şi, probabil, ar zice că era mai bine ’înainte’.                                                                                                      
Înainte de 1989, bunică’mea stătea de seara la coadă, în spate la Plombă, ca să ia carne, dimineaţa. Ieri ar fi împlinit 82 de ani. A trăit doar 81 şi a apucat să spună că era mai bine ’înainte’.                                                                                                    
În 2011, nea Puiu plăteşte datoriile la întreţinere şi ronţăie un covrig. Mai primeşte cîte-o farfurie de mîncare de la vreo vecină. Stă pe bancă, citeşte presa şi crede că ’ăia tineri’ ar trebui să facă ceva, că nu se mai poate. Cum să-i impoziteze pensia?, că şi aşa, nu vezi?, ziarele le duce înapoi la chioşc, nici p’ăstea nu şi le permite. Dacă ar mai fi el în putere...                                                        
Înainte de 1989, taică’miu îl înjura de Ceauşescu, dar ne spunea, mie şi soră’mii, să nu repetăm ceva la şcoală că vin unii şi-l saltă.                                                             
În 2010, doi prieteni care lucrează în sistemul bugetar au rămas în urmă cu plata întreţinerii şi a ratelor la bancă. Nu i-am văzut niciodată, pînă anul trecut, atît de îngrijoraţi în privinţa viitorului lor şi al fetiţei. Înjură guvernul, partidele de la putere, dar numai în cerc restrîns, căci se tem să nu fie daţi afară. Consideră că legea pentru adoptarea OUG 71/2009, care reeşalonează pînă în 2016 drepturile băneşti cîştigate în Justiţie, este un nou abuz al actualei puteri şi o nouă sfidare la adresa bugetarilor, dar nu spun asta prea tare.
În ciuda gerului de astă iarnă, patronul unui magazin de haine second-hand, legase cu o sfoară uşa de la intrare, astfel încît să stea permanent deschisă. Nu-şi permitea să piardă vreun client, căruia uşa închisă i-ar fi stat în cale. Nu vedeţi că abia ne ducem zilele de azi pe mîine? Ne omoară ăştia cu taxele şi impozitele lor, cu controalele la noi ăştia micii, mi-a răspuns cînd l-am întrebat ce-i cu sfoara şi cu uşa.                                                                                                                          În România sunt în vigoare 345 de taxe şi impozite. O firmă trebuie să plătească 113 taxe în fiecare an; în Bulgaria, doar 17. Numai pentru contribuţiile sociale, impozitul pe profit şi TVA este nevoie de 222 de ore pentru a completa toate documentele şi a le depune la ghişeu. O covrigărie este controlată de 15 autorităţi.
România a ajuns ţara mersului pe sfoară. Copii, bătrîni, mămici, bugetari, întreprinzători sînt trimişi să vadă, fără plasă de siguranţă, cum pot să-şi menţină echilibrul. Între timp, guvernanţii taie panglici, fac promisiuni şi mai zgîlţîie din cînd în cînd sfoara, ca să mai cadă cîţiva. Cădem, cădem, dar pînă cînd?

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE