O nouă specie de ţestoasă a fost descoperită în Mexic
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
O nouă specie de ţestoasă a fost descoperită în Mexic
O nouă specie de ţestoasă a fost descoperită în Mexic
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

O ţestoasă care trăieşte în vestul Mexicului a fost clasificată recent de cercetători ca aparţinând unei specii noi, chiar dacă rezidenţii avertizează de mult timp oamenii de ştiinţă cu privire la existenţa sa, notează AFP. "Kinosternon vogti" este o mică ţestoasă cu o pată galbenă pe vârful nasului, care trăieşte în pârâurile sau râurile din apropierea localităţii balneare Puerto Vallarta, din statul Jalisco, de pe coasta vestică mexicană.
Potrivit cercetătorilor, "Kinosternon vogti este o specie endemică, care trăieşte doar în acest loc", după cum a explicat pentru AFP Fabio German Cupul, profesor la Universitatea din Guadalajara. Această ţestoasă se deplasează mai rapid decât suratele sale şi îi place să se refugieze la umbra unui copac pentru a se feri de soare. Poreclită "mica cască din Vallarta", datorită asemănării carapacei sale cu o cască, ea nu depăşeşte 10 centimetri în lungime, putând fi ţinută în palma mâinii. "Este mai lată decât înaltă, spre deosebire de toate celelalte specii de ţestoasă", a explicat Cupul. Mica ţestoasă aparţine genului Kinosternon, din care există alte 12 specii în Mexic.
Noua specie a fost numită ştiinţific "Kinosternon Vogti" în cinstea herpetologului american Richard Vogt, care de mai bine de 40 de ani studiază ţestoasele din Statele Unite, Mexic şi America Centrală. Doar nouă exemplare din această nouă specie au putut fi studiate, dintre care patru în viaţă (trei masculi şi o femelă) şi cinci descoperite moarte. Cele câteva specimene găsite în viaţa clasează această ţestoasă în rândul speciilor cu risc ridicat de dispariţie", a avertizat Cupul. Localnicii au raportat prezenţa acestei reptile în urmă cu 20 de ani, însă oamenii de ştiinţă au crezut iniţial că este vorba de pui de ţestoase din alte specii deja cunoscute în zonă.
Abia în ultimii cinci ani oamenii de ştiinţă au început să fie interesaţi de Kinosternon Vogti. Rezultatele activităţii lor au fost publicate în luna mai în revista ştiinţifică Chelonian Conservation and Biology, specializată în studiul ţestoaselor.


 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Învăţământ

185 de cadre didactice din Vrancea vor gradație de merit; cele mai multe dosare au fost depuse de învățătoare
185 de cadre didactice, din întreg județul Vrancea, și-au depus dosarele pentru obținerea gradației de merit. Acestea își dispută 160 de locuri, scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ).

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost