Munciți în natură? Atenție la tetanos

0
640


În lunile de vară, riscul de infecție cu tetanos este mult mai ridicat. Tetanosul este o boală a sezonului cald, atunci când populația își desfășoară activitățile în natură. Boala este produsă de bacteria „Clostridium tetani”, ai cărei spori se găsesc în sol, excremente de animale ori praf. Aceasta secretă o toxină extrem de periculoasă, ce blochează conexiunea musculo-nervoasă. Transmiterea tetanosului se face prin contact direct al plăgilor și mucoaselor cu solul contaminat atât cu bacili tetanici cât și cu spori, dar și prin obiecte contaminate. Perioada de incubație durează între 3 și 30 de zile, în funcție de intensitatea infecției și mărimea plăgii.
Debutul bolii poate surveni brusc, cu manifestări de tipul frisoanelor, parestezii, contracturi musculare foarte puternice, lipsă de aer, leșin sau lipsa cunoștinței. Primul semn este trismusul, adică blocarea maxilarului, urmat de „înțepenirea” gâtului, transpirație abundentă, tensiune ridicată și dificultăți la înghițire. Spasmele pot apărea și după câteva minute de la infectarea plăgii, iar pacientul poate intra în stare de inconștiență. „De la tremur și blocarea maxilarului și până la tulburări circulatorii severe sau tahicardie, pacientul trece, rapid, printr-o serie de simptome extrem de severe. Tratamentul este complex și necesită o serie de măsuri de eliminare a toxinei. Plaga sau plăgile infectate vor fi curățate cu pansament steril și se va face drenarea colecțiilor purulente, dacă ele sunt prezente. Se urmărește controlul spasmelor care, de cele mai multe ori sunt dureroase și pot pune în pericol viața pacientului și se impune tratamentul medicamentos. Tetanosul netratat se soldează cu deces, iar cazurile tratate evoluează în funcție de forma clinică, mortalitatea înregistrându-se la nou-născuți și la vârstnici. Imunitatea după tetanos se realizează prin vaccinare cu anatoxina tetanică în schema completă de trei vaccinări, asigurând imunitate pentru cinci ani”, recomandă specialiștii Direcției de Sănătate Publică Vrancea.
Deși boala nu induce imunitate, pacienții vaccinați în primă instanță vor repeta imunizarea la un interval de maxim cinci ani, pentru ca toxina să nu le fie fatală. Pentru pacienții care doresc să se imunizeze în afara spitalului de stat, vaccinul antitetanic este disponibil în farmacii la prețul de 55 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here