MFP lansează Programul Tezaur

0
556


Ministerul Finanțelor Publice (MFP) lansează un nou program care va da posibilitatea tuturor persoanelor fizice interesate să achiziționeze titluri de stat direct prin Trezoreria Statului, fără comisioane, se arată într-un comunicat de presă al instituției transmis vineri. ”Astfel, facem primul pas în privința lansării Programului Tezaur, instrumentul prin care vor fi efectuate emisiunile de titluri de stat prin proiectul de act normativ care propune modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin HG 1470/2017. Titlurile de stat pentru populație vor fi emise prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei statului”, se arată în document.
În același timp, veniturile obținute din deținerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal. ”Termenii și condițiile financiare aferente fiecărei emisiuni vor fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice”, menționează sursa citată.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor anunțau, pe 30 august, că, în septembrie, se va lansa în septembrie o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație în cadrul programului FIDELIS, iar din octombrie va veni cu un nou instrument, și anume certificate trezorerie. „Momentan nu vă putem da detalii despre dobânzi. Acestea vor fi anunțate ulterior, când vor fi publicate proiectele”, au precizat aceștia MFP.
Titlurile de stat emise de MFP în cadrul programului ”FIDELIS Centenar” au intrat la tranzacționare anul trecut, pe 5 august. „MFP a atras 735 de milioane de lei prin emisiunea de titluri de stat, de șapte ori mai mult față de oferta de 100 milioane lei anunțată inițial. În cele trei săptămâni de ofertă, 20.185 de persoane fizice au cumpărat titluri de stat, de 16 ori mai multe față de anul trecut”, informa, la acel moment, Bursa de Valori București (BVB).
Prețul unui titlu de stat este stabilit prin sistemul BVB, în baza cererii și ofertei, fiind dependent de condițiile pieței. Prețul este exprimat ca procent din valoarea nominală și poate fi mai mare sau mai mic decât valoarea inițială de 100%, echivalent valorii nominale de 100 de lei.
În data de 4 august 2017, MFP a plătit investitorilor prima dobândă anuală pentru titlurile de stat FIDELIS, ediția Centenar, în valoare de 2,15 lei pe obligațiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here