Maşinuţă electrică pentru Daria Maria
Daria Maria Nichiţelea, în vârstă de trei ani, a venit ieri împreună cu tati, la sediul cotidianului „Monitorul de Vrancea“, pentru a-şi ridica premiul oferit de societatea „Opera Com“. Ea este ultima câştigătoare a concursului nostru pentru pitici, „Copilul Zilei“.
Deşi este fetiţă, Dariei îi plac foarte mult maşinile. Opera Com i-a îndeplinit dorinţa şi i-a dat în dar o maşină electrică. Cu aceasta, Daria se poate plimba pe unde doreşte, atât în aer liber, cât şi în sufragerie sau acasă la bunici. Vizibil emoţionată, Daria a făcut o plimbare cu maşina chiar prin sediul „Monitorul de Vrancea“. „Mama ei a înscris-o la concurs. S-a ruşinat, de aceea nu vorbeşte. Maşinile sunt preferatele ei“, a spus tatăl Dariei, Mircea Nichiţelea. Daria Maria Nichiţelea s-a prezentat cititorilor cotidianului „Monitorul de Vrancea“ astfel: „Bună, mă numesc Daria Maria Nichiţelea şi am 3 anişori. Îmi place să mă joc cu maşinuţele, să mă plimb cu bicicleta şi să dansez. Sunt răsfăţată şi alintată de către toată fami-lia. Îmi place, că întotdeauna obţin tot ce îmi doresc doar cu doi pupici“.

Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
FLASH NEWS LOCAL
Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012
A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012
Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012
4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012
Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012
Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012
FLASH NEWS NATIONAL

- VIDEO şi GALERIE FOTO: Jumătate de secol împreună, la bine şi la greu
- GALERIE FOTO: USL şi-a lansat candidaţii la Primăria şi Consiliul Local Panciu
- GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
- PDL să intre jumătate de secol în silenzio stampa
- Clanul ,,Crănculeştilor“ terorizează locuitorii din Fitioneşti

Loto 6 din 49 20.05.2012
43
14
42
49
4
28
Extragerea noroc: 2750301

Flux RSS

Relaxare la Golf
Graba strica treaba
Nunta mult asteptata !
Fructe si legume din pietele vrancene
Croaziera de vis
Cinematografe pline in weekend

VREMEA VRANCEA: