Maşinile ar putea fi conduse fără permis
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Maşinile ar putea fi conduse fără permis
Maşinile ar putea fi conduse fără permis
Voteaza articolul:

0 voturi

   Guvernul vrea să le interzică şoferilor să mai folosească dispozitivele de detectare a aparatelor radar, dar vrea să le permită să conducă vehicule şi fără permis, pe anumite drumuri, la ore speciale şi cu însoţitor. Tot guvernanţii vor să condiţioneze obţinerea permisului auto de învăţământul minim obligatoriu, respectiv 10 clase. 
   Aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020. Executivul şi-a propus să  evalueze posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii pentru prima dată a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă. În paralel, va fi introdus şi „permisul provizoriu de conducere“, premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer.
   Totodată, Guvernul va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopeduri, va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste, va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale, şi va impune finalizarea învăţământului minim obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere.
   În acelaşi timp va fi introdusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie şi cu eliminarea prescrierii proceselor verbale. O parte din încasările obţinute din amenzi vor fi vărsate la buget, fără ca sumele să fie cedate integral la bugetele locale, ca în prezent.
Totodată, va fi introdus „tichetul de contravenţie“, anexat permisului de conducere şi care va evidenţia amenzile plătite. Lipsa acestui tichet va însemna că şoferul nu a achitat amenda şi va atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata sumei respective.
Documentul mai prevede că în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât şi cuantumul amenzii.
   Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere va fi modificată în sensul unei evaluări mai ample, inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere, nu doar cu verificarea cunoaşterii legislaţiei şi a abilităţii de a efectua anumite manevre în trafic.
   Poliţiştii vrânceni spun că deocamdată nu este nimic concret, dar că o parte dintre aceste prevederi sunt bi-nevenite. Printre acestea se numără şi prevederea referitoare la obligativitatea permisului de conducere pentru conducătorii de mopeduri, în condiţiile în care aceştia au fost implicaţi în foarte multe accidente de circulaţie, unele mortale.



 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

FLASH NEWS LOCAL

13:08

Femei cu gânduri sinucigaşe Sănătate: Luni 21-05-2012

12:38

A furat un săpun şi un cuţit Justiție: Luni 21-05-2012

20:54

Arbitri bruscaţi la partida Podgoria Coteşti - AS FC Unirea Focşani (7-2) Sport: Duminica 20-05-2012

21:39

4-0 pentru FC Panciu, esec la limita pentru CSM 2007 Focsani. Sport: Vineri 18-05-2012

15:36

Bărbatul din Mărășești nu și-a omorât socrul Actualitatea: Joi 17-05-2012

20:32

Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012

Bancul zilei

FLASH NEWS NATIONAL



Anunturi Braila
43
14
42
49
4
28

Extragerea noroc:  2750301

CATEGORII ANUNTURI

 

 

Harta Focsani
 

Reportaj

GALERIE FOTO: Morţii din cimitire nu mai putrezesc
În cimitirele din Focşani, morţii… nu mai putrezesc. „După şapte ani se pot deshuma cei înmormântaţi. Sunt destule cazuri când la deshumare, cadavrul nu putrezise. Cel mai probabil, cauza sunt chimicalele din alimentaţie“, spune directorul Administraţiei Cimitirelor Focşani, Cristi Zbîrciog.


POZA ZILEI

Iordache Alexandru George este astăzi copilul zilei

SECVENTA ZILEI

Iarna pe...acoperiş

SONDAJ DE OPINIE

Actualitate

Patronii vrânceni cer reducerea fiscalităţii şi plata datoriilor statului către mediul privat. Sunteţi de acord?

 

VREMEA VRANCEA:

Starea vremii in Focşani

Harta Judetul Vrancea | Anunturi |
Angajari | Informatii | Anchete | Case
Vrancea | Media | ISJ Vrancea


Vanzari auto second hand – AD24.ro
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Termeni si conditii
Home |  Actualitatea | Politică | Social | Învățământ | Sondaj | Punct de vedere | Religie | Sănătate | Economic | Știri din județ | Lecţia de adolescenţă | Cultură | Sport | Radare | Memoria intimă a jurnalului | Național | Externe | Inedit | Reportaj | Editorial | Interviu | Auto | Monden | Curierul juridic | Justiție | Eveniment | Infracțional | Reţete naturiste | Nou născuți | Întâmplări neadevărate | Ghid pentru timpul liber | Pagina liceenilor | Vrânceni plecaţi de acasă | Bârfa satului | Copilul Zilei | Arhiva |
Maşinile ar putea fi conduse fără permis  - Ziare stiri informatii anchete vremea Vrancea, Lepsa, Focsani, Odobesti, Adjud, ISJ, media, harta judetul Vrancea si anunturi angajari
Ziare Vrancea | Website realizat de  Open Web Design Galati | Open Web Design  | Braila |  Ziar Vrancea