In memoriam Florin și Gheorghe Jelea!

0
1168


Florin Jelea și Gheorge Jelea. Două nume, doi oameni care au trecut lăsând o urmă luminoasă în fotbalul vrâncean.  
Florin, talent curat și bogat, a plecat să facă echipă cu îngerii fotbalului pe când abia ieșise din adolescență. A jucat fotbal la Focșani și la Dinamo București, unde îl duseseră calitățile lui speciale pentru fotbal. 
Gică Jelea, neconsolatul tată al lui Florin a rămas să-l plângă și să țină, ani de zile, fotbalul aproape de icoana fiului său și de propria sa inimă, după ce din tinerețe până la sfârșit s-a dedicat, cu mijloacele sale, sportului rege. Cât a trăit, împreună cu foștii colegi și prieteni ai fiului său, la sfârșit de august a organizat un turneu de fotbal în memoria lui Florin. După ce a plecat, prietenii săi și ai lui Florin continua să le țină trează memoria „atâta vreme cât suntem aici” așa cum mi-a spus unul dintre aceștia, fostul fotbalist Jan Oltianu, tată de fotbaliști. 
Și în acest an, Jan Oltianu, împreună cu fostul fotbalist Tudorel Ivan, primarul Cîmpineancăi, vor organiza, astăzi, o ceremonie religioasă, care va începe la ora 17,00, la cimitirul din Cîmpineanca. Vor fi de față prieteni și foști colegi ai lui Florin și GicăJelea.
Va urma, de la ora 18,30, pe stadionul Milcovul, „un meci de fotbal între o echipă alcătuită din foste glorii ale fotbalului focșănean și o alta, formată din prieteni ai familieiJelea”, după cum mi-a declarat Jan Oltianu. Pentru Florin și Gică Jelea vor juca, printre alții, Ion Paraschiv, Hristea, Toma, Burgă, Babalîc, Janet Avram, Jan Oltianu, Fane Ciolpan, Manta, Gurău, Ilaș.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here