Există în cartea lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii române (Ed.Cartea Românească, 2008), o argumentaţie care motivează cu luciditate şi asprime demersul critic al autorului: „Am alcătuit un fel de repertoriu al energiilor pierdute, al situărilor greşite, al erorilor generalizate, un ghid al prejudecăţilor literare contemporane, al obsesiilor, al falselor concepte, al clişeelor, superstiţiilor şi viziunilior eronate...”
            Plecând de la această idee pentru care ne arătăm respectul nostru profund datorat profesorului Eugen Negrici, vom căuta să investigăm, fără intenţii provocatoare, ce s-a petrecut în literatura scrisă în Vrancea de la înflăcărata revoluţie din anul 1989 şi până în prezent. Este perioada de timp care poate naşte cea mai aprinsă dezbatere, când o serie de scriitori recunoscuţi s-au stins regretabil din viaţă (Florin Muscalu, Corneliu Fotea, Ion Panait, Dumitru Pricop, Constantin Ghiniţă, Florin Paraschiv), iar alta continuă să fie desfătătoare la întâlnirea cu cititorii (Adrian Botez, Mircea Dinutz, Florinel Agafiţei, Ioan Dumitru Denciu, Ştefania Oproescu, Virgil Panait, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Funica). Nu există niciun dubiu că spectrul celor care au scris şi tipărit cărţi în această perioadă este mult mai mare, iar meritul celor pe care nu i-am numit este, fie şi numai acela că au avut o graţioasă vocaţie intelectuală. Textele lor, unele, chiar şi de mici dimensiuni, uneori chiar un poem sibilinic sau un rondel, strânse într-un singur loc, pot alcătui un fermecător florilegiu literar.
            Există o serie de nume care, după câteva texte sau chiar volume publicate, cu succese de critică viguroase la apariţia lor, s-au retras încetul cu încetul, iscând o nedumerire pe care nu au explicat-o niciodată (Constantin Ştefănescu, Marcela Blaga, Viorel Munteanu, Adrian Ţiglea, poate chiar şi, în ultimii ani, Virgil Panait care pare să nu-şi mai găsească ritmul bun al creaţiei). Absenţa lor din publicistică este uneori sfâşietoare şi, cu excepţia lui Viorel Munteanu care nu mai este astăzi în viaţă, aceasta pare să fie motivată de marile griji ale vieţii, sănătate sau modestie. Să ne lămurim, aceste nume pot orcând să apară cu texte sau cărţi de o virtuozitate literară remarcabilă. 
            În Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor vrânceni (Ed.Revista V, Focşani, 1999), autorul acestuia, istoricul literar Florin Muscalu, a făcut, în dreptul unor scriitori, încă tineri atunci, judecăţi de valoare care şi-au prelungit valabilitatea până astăzi. Oricât de contestabilă, inegală sau injustă ar rămâne cartea lui Florin Muscalu, nu putem trece cu vederea faptul că previziunile lui referitoare la câteva nume şi-au găsit justificarea perfectă după revoluţie. S-a profitat cu ostentaţie de privilegiile înşelătoare ale libertăţii, s-au cultivat personalitatea şi opera într-un mod care, dacă ar fi golit de ironie, ar rămâne unul ridicol în care obsesia capodoperei te poate face să te priveşti zilnic într-o floare de lotus, s-au practicat activismul literar şi, dintr-un impuls atemporal, înregimentarea ideologică.
            (va urma)