GALERIE FOTO : Senatorul Dumitrescu s-a întâlnit cu membri ai Parlamentului Federaţiei Valonia–Bruxelles
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO : Senatorul Dumitrescu s-a întâlnit cu membri ai Parlamentului Federaţiei Valonia–Bruxelles
GALERIE FOTO :  Senatorul Dumitrescu s-a întâlnit cu membri ai Parlamentului Federaţiei Valonia–Bruxelles
Voteaza :

Articolul a primit 1 voturi

Senatorul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, s-a întâlnit, miercuri, cu membrii Comisiei pentru relaţii internaţionale a Parlamentului Federaţiei Valonia–Bruxelles. În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce ţin de relaţia bilaterală dintre cele două state în plan politic, juridic, economic şi cultural, în domenii de interes reciproc.
Cristian Dumitrescu a subliniat importanţa poziţiei geo–strategice a României ca „insulă a stabilităţii la porţile Orientului”, în contextul în care România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, şi al provocărilor teroriste într-un climat politic internaţional imprevizibil.
Preşedinte Comisiei pentru relaţii internaţionale a Parlamentului Federaţiei Valonia–Bruxelles, Jacques Brotchi, a întărit rolul pe care îl joacă Belgia în lupta pentru apărarea democraţiei, a drepturilor omului şi a libertăţii presei, în contextul proliferării terorismului. Parlamentarul Jean-Charles Luperto şi-a manifestat susţinerea pentru relansarea comisiilor mixte bilaterale între România, pe de o parte, Valonia şi Flandra, pe de alta, ca rezultat al tradiţiei comune francofone şi francofile. Gilles Mouyard a apreciat eforturile României în lupta împotriva corupţiei.
La întrevedere a mai participat din partea Comisiei pentru politică externă senatorul Mihnea Costoiu, care a ridicat problema necesităţii revizuirii Codului Penal şi al Codului de Procedură Penală, ca pas important în lupta împotriva corupţiei şi controversatul subiect al redefinirii „familiei” în Constituţie, prin referendum. La final, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Cristian Dumitrescu, a subliniat importanţa aderării României la spaţiul Schengen pentru ca aceasta să poată fi considerată o membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.




 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









12
16
33
45
3
10

Extragerea noroc:  7463834

Harta Focsani
   

Inedit

GALERIE FOTO: Profesorul Ștefan Opincă, o viață ca-n filme dedicată artei cinematografice
    Profesorul Ștefan Opincă de la Bătinești și-a dedicat viața artei cinematografice și a pregătit sute de copii în cineclubul Danubius din Galați. Viața lui Ștefan Opincă se suprapune cu perioada regimului comunist, fiind martor la evenimentele din ultimii 80 de ani.

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost