GALERIE FOTO: Preotul a dus copiii din Bordeştii de Jos, în tabără la Bisoca
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Preotul a dus copiii din Bordeştii de Jos, în tabără la Bisoca
GALERIE FOTO:     Preotul a dus copiii din Bordeştii de Jos, în tabără la Bisoca
Voteaza :

Articolul a primit 5 voturi

Mai mulţi copii din satul Bordeştii de Jos au beneficiat de o tabără gratuită la Campusul „Fundaţiei Sf. Sava de la Buzău”, din comuna Bisoca, judeţul Buzău. Acest proiect a putut fi posibil ca urmare a demersurilor făcute de părintele paroh dr. Cristinel Muscalu la părintele profesor dr. Mihail Milea, preşedintele fundaţiei mai sus amintite. Campusul funcţionează prin purtarea de grijă a părintelui Milea care are nu mai puţin de 23 de proiecte sociale atât pentru bătrânii singuri, familiile dezbinate, copiii abandonaţi precum şi pentru cei care doresc să înveţe şi nu au posibilităţi.
    La Bisoca, la fel ca şi în alte locuri din ţară şi din străinătate, este ajutat de o serie de creştini care fac voluntariat în folosul celor care vin pe aceste meleaguri să se bucure de frumuseţile locurilor. „La una din predicile pe care le-am rostit la Sfânta Liturghie, m-am adresat în special femeilor care se ocupă de bucătărie şi tuturor voluntarilor de la Campus, zicând că ei sunt asemeni Martei, sora lui Lazăr, din Evanghelie, căci personajul biblic amintit se ocupa cu pregătirile pentru masa la care era aşteptat să vină Hristos. Aceasta în contextul în care noi eram asemeni surorii sale Maria care a putut având-o în spate pe priceputa Marta, să plece de acasă ieşind înaintea Mântuitorului, ca venind pe cale cu El să se poată bucura de cuvintele şi învăţăturile pe care le rostea Învăţătorul. Aceasta deoarece asemeni celei de a doua, şi noi, prin osteneala lor, am putut, neavând nici o grijă, să ne bucurăm de plimbări în aer liber, focuri de tabără, jocuri şi în special de programul liturgic zilnic pe care l-am ţinut asemeni celui de la mănăstiri”, a spus părintele paroh dr. Cristinel Muscalu.
    Până să ajungă la Bisoca, părintele a dorit să-i plimbe pe tinerii lui enoriaşi şi prin alte locuri. Astfel, gândindu-se la faptul că unii prea curând nu vor mai avea posibilitatea, sau alţii niciodată nu vor mai avea o altă ocazie de a vizita unele frumuseţi naturale pe care le are ţara noastră, a făcut un mic ocol până la Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău. În faţa minunilor naturale care formează un peisaj inedit aceştia au rămas profund impresionaţi. Pâclele de nămol care bolborosesc necontenit au fost imortalizate în fotografiile pe care le-au făcut cu gândul de a le păstra ca amintire. 
   
    Vizită la mănăstirile din zonă

    Pe perioada şederii în tabără, participanţii au făcut mai multe drumeţii. Într-una din zile au vizitat Mănăstirea Poiana Mărului, care este localizată la poalele muntelui Ulmuşoru (943 m) într-o pădure de foioase și conifere, pe drumul dintre reşedinţa comunei Bisoca și satul Jitia, mergând până aici pe jos aproximativ 4 ore. Aici au vizitat locurile pe care a trăit cu câteva secole în urmă Sfântul Cuvios Vasile, bucurându-se la vederea veveriţelor şi a unei căprioare ce zburda zvelt printre arborii seculari. Au vizitat de asemenea şi Mănăstirea Găvanu ce se află în direcţia opusă, fiind situată pe raza comunei Mânzăleşti. Aici drumul deşi a fost mai lung, o bună parte din el l-au străbătut cu maşina, ca mai apoi, atunci când maşina nu a mai putut urca, să o ia pe jos, prin mijlocul unui peisaj spectaculos. Astfel, în cale au găsit un relief stâncos ce te face să te simţi ca în zona meteorelor greceşti, cu atât mai mult cu cât pe drum au întâlnit şi puternic mirositoarea „floare a pustiei” ce se găseşte în special în zonele călduroase ale Greciei. Pe lângă locurile profund duhovniceşti pe care le-au vizitat, tinerii s-au bucurat şi de ospitalitatea creştinească a maicilor din mănăstiri care le-au oferit spre întărirea puterilor, prăjituri, suc sau apă de izvor. Nu le-a scăpat dintre obiectivele vizitate nici zona cunoscută cu numele de Muntele de Sare. Mergând pe cărări de munte, enoriaşii bordeşteni însoţiţi de preot şi preoteasă au ajuns la locurile, de unde, râul Râmnic nu se mai cheamă Râmnicul dulce ci Râmnicul Sărat, după cum le-a explicat copiilor un localnic.
    La finalul taberei, făcând socoteală, participanţii la tabără au ajuns la concluzia că au făcut peste 30 km pe jos. Odată ajunşi înapoi acasă, nu s-au terminat surprizele, căci părintele atunci când i-a dus la vulcani, trecând prin Pleşcoi, nu a ratat ocazia de a cumpăra renumiţii cârnaţi din zonă. Astfel, sâmbătă, în curtea bisericii, participanţii la tabără, după ce au primit „Diplome de Excelenţă” din partea organizatorilor precum şi alte suveniruri, au fost invitaţi de preot la un grătar ce a fost încins în curtea locaşului de cult din Bordeştii de Jos. „Chiar şi atunci când i-am chemat la biserică, pe lângă faptul că am vrut să fac un feedback cu privire la tabără, auscultând în acelaşi timp opiniile lor cu privire la ce le-a plăcut şi ce nu, le-am oferit şi o friptură, cârnăciori de Pleşcoi, aşa, ca să guste un produs autentic românesc, luat chiar din zona ce i-a dat şi numele”, a mai spus părintele paroh dr. Cristinel Muscalu.







 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.











Intamplari neadevarate













FLASH NEWS NATIONAL



















38
49
10
1
46
22

Extragerea noroc:  7741593

Harta Focsani
   

Actualitatea

Elev al Liceului Pedagogic, bătut în incinta unității; părinții vor să o reclame pe directoare la Consiliul pentru Combaterea Discriminării
Un elev de clasa a IX-a, de la Liceul Pedagogic Spiru Haret din Focșani, a fost bătut în incinta unității de învățământ, în cursul zilei de marți, 12 decembrie, incidentul având loc într-o pauză.

POZA ZILEI

Iarna a venit în zona de munte a Vrancei

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost