Ninsoarea s-a oprit de luni. Chiar dacă au trecut patru zile de când nu mai ninge, situaţia nu pare să revină la normal. Se circulă infernal, atât prin Focşani cât şi pe drumurile naţionale, iar şoferii se înjură ca la uşa cortului. Pe marginea drumurilor, zăpada este înaltă şi de trei metri, iar prin localităţi, zăpada trece de acoperişurile caselor. Oamenii sapă efectiv în zăpadă, pentru a putea ajunge la magazin sau la farmacie.


Am plecat din Focşani în jurul orei 10.30. Am luat-o pe străzile  lăturalnice, pe care nu puteau trece două maşini în acelaşi timp şi am ajuns la ieşirea din municipiu, către Odobeşti. Nu am putut înainta. Un poliţist şi un jandarm blocaseră cu o maşină drumul spre Odobeşti. Oamenii legii ne-au spus că nu se trece pentru că se acţionează.
În spatele maşinii noastre, mai mulţi şoferi nervoşi au început să înjure şi să gesticuleze. Nu înţelegeau de ce nu sunt lăsaţi să treacă, chiar dacă li se explicase. Nu au avut încotro şi au făcut cale întoarsă. La fel şi noi.
Am luat-o prin Obor şi am ajuns în Bariera Mărăşeşti. Aici, maşinile stăteau la coadă, căci poliţiştii blocaseră accesul în şoseaua de centură. Din vorbă-n vorbă, am aflat că un elicopter aterizase în apropierea şoselei de centură pentru a lăsa un pacient. Plictisiţi, unii şoferi vorbeau prin staţiile de emisie-recepţie. Care glumeau, care înjurau, care făceau haz de necaz, ca să treacă timpul! „Colegu’, de ce nu se circulă pe centură?“, întreabă unul dintre participanţii la trafic. „A născut ne-vasta lu’ Garcea şi a adus-o la spital cu elicopterul“, a venit prompt răspunsul. Un tirist nu înţelegea de ce nu se dă drumul la circulaţie, deşi pacientul fusese dus la ambulanţă. „Pleacă greu colegu’, nu are elicopterul cauciucuri de iarnă“, i-a răspuns amuzat un şofer.
Nu a fost chip să o luăm pe şoseaua de centură. Poliţistul din intersecţie ne-a explicat că nu se poate circula pentru că vine elicopterul cu bolnavi. Am întors maşina şi am luat-o prin Focşani. Din Bariera Mărăşeşti şi până în Bariera Brăilei am făcut aproximativ jumătate de oră. Într-un final, am reuşit să ieşim din oraş, în care maşinile circulau care pe unde puteau, şoferii claxonau, pietonii mergeau pe partea carosabilă, iar utilajele de la deszăpezire încercau, neputincioase, să cureţe nămeţii.
 
Munţi de zăpadă pe marginea drumului

Am lăsat în urmă forfota oraşului şi am luat-o pe DN 23 spre Vulturu. La  ieşirea din Focşani, zăpada de pe marginea străzii depăşea doi metri înălţime. Ne-am intersectat cu o maşină. Nu a fost chip să puteam trece pe lângă ea. Am dat înapoi, l-am lăsat pe om să treacă şi ne-am continuat şi noi deplasarea.
În zona Mândreşti, mai mulţi poliţişti stăteau în maşina de serviciu şi supravegheau traficul rutier. Ne-au lăsat să trecem spre Răstoaca. Cu cât înaintam, cu atât munţii de zăpadă erau mai înalţi. Vântul sufla cu putere, reducând vizibilitatea destul de tare.
Am intrat în comuna Răstoaca fără să ne dăm seama când. Borna de la intrarea în localitate era acoperită de omăt...

Tuneluri prin munţii de zăpadă

La intrarea în comună, mai multe case impunătoare erau acoperite până la streaşină de zăpadă. Pe afară nici ţipenie de om. Toţi îşi săpaseră tuneluri înguste, cât să poată trece un om, spre locuinţe şi atât. Înaintăm spre centrul comunei, unde munţii de zăpadă sunt la fel de înalţi.
Înfofoliţi bine, oamenii făceau pârtie, iar copiii se bucurau pe lângă ei, fericiţi că este zăpadă. În apropierea primăriei, doi localnici stăteau la sfat. Unul se sprijinea de o lopată, iar celălalt gesticula, ţinând în mână o pungă. Am intrat în discuţie cu ei fără probleme. Veneau de la un bătrân căruia îi făcuseră pârtie. „Am fost aici, la un bătrânel, să-l ajut. Este singur, băiatul e în Canada. Era izolat în casă şi am mers să-l ajut. Am făcut pârtie, i-am adus apă, mâncare. L-am pus la punct. Trebuie să-i ajutăm şi pe bătrâni, că nu are cine. Şi domnul primar ne-a ajutat. Se mai dezmorţeşte treaba, da’ tot e multă zăpadă. Nu vedeţi ce mormane sunt? Nu mai pot trece două maşini pe drum. A nins mult tare şi a mai bătut şi vântul. Asta este, nu ne putem pune cu natura“, ne spune unul dintre bărbaţi.
 
„Trei zile nu mi-am găsit găinile“

Cel cu punga în mână a început să povestească că şi-a căutat găinile trei zile. Bine că nu au murit! „Trei zile nu mi-am găsit găinile. Mergeam pe zăpadă, pe deasupra cuştii lor. Ce au mâncat şi ce au băut, ele ştiu. Bine că n-au murit! E multă zăpadă. Cât nu s-a circulat, nu a fost nici pâine, nici nimic. Este bine că şi-a mai revenit vremea puţin, că muream de foame aici. Mai sunt oameni bătrâni care nu pot să facă pârtie. Nu au văzut lumina zilei cât a nins, pentru că nu s-a putut ieşi din casă. Iarna e grea“, a spus acesta.
Între timp, o ambulanţă a oprit la dispensar. Medicii încercau să urce în maşină o bătrânică cu pro-bleme de sănătate. „Mă simt cam rău maică şi nu am putut până acum să mă duc la spital, că nu s-a circulat. Ce vremuri mai trăim! E vai de capul nostru. Decât să fii bătrân, mai bine să mori“, ne-a spus bătrânica.
Am vrut să ajungem şi la Vulturu, dar nu s-a putut. În apropierea pădurii de la Dumbrăviţa, vântul sufla cu putere şi spulbera zăpada. Maşinile erau din ce în ce mai rare, iar nămeţii se ridicau până la cer. Am făcut cale întoarsă spre Focşani. O oră dus şi una întors, acesta a fost preţul aventurii noastre de la Focşani la Răstoaca şi retur.

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE