GALERIE FOTO : Hram și sfințire de biserică, în Parohia „Sfântul Gheorghe” din Odobești

0
3370


Duminică, 23 aprilie 2017, credincioșii Parohiei Sfântul Gheorghe din orașul Odobești, județul Vrancea, au trăit o dublă bucurie duhovnicească: sărbătorirea hramului și sfințirea bisericii parohiale. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Locașul de cult a fost renovat complet în ultimii ani, prin eforturile comunității locale și ale mai multor binefăcători. După sfințirea bisericii, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi au participat la această mare sărbătoare și au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar. Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei a oferit răspunsurile liturgice. În cuvântul de învățătură, chiriarhul locului a explicat semnificațiile Evangheliei Duminicii a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) și a arătat că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este temeiul credinței creștine. Cel care nu crede în Înviere, acela nu se poate numi creștin, a spus Arhipăstorul Buzăului și Vrancei.
    La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian l-a hirotesit iconom pe preotul paroh, George-Sabin Bogdan, în semn de apreciere a activității sale pastoral-misionare și administrative. Locașul de rugăciune aflat sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Odobești a fost construit în secolul al XVII-lea, de către răzeșii locului, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1706. Biserica a devenit, ulterior, așezământ monahal, condus de călugărul Gherasim Caragea, un fost boier din zonă, care și-a donat întreaga sa avere schitului, la îndemnul părintelui său duhovnicesc, Sfântul Pahomie de la Gledin. În urma cutremurelor din 1944 și 1977, sfântul locaș s-a degradat și, începând cu anul 2009, a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare, la inițiativa actualului paroh, cu sprijinul enoriașilor, al Primăriei Odobești și al unor oameni de bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here