GALERIE FOTO: Bursa pentru absolvenți: mulți veniți, puțini aleși

1
737


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată ieri de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea, s-a desfășurat atât în Focșani cât și în Adjud însă, cu toate că la acțiune au participat 249 de persoane din care 116 absolvenți, doar 5 tineri din ultima categorie au fost angajați pe loc. Posturile pe care le-au primit aceștia sunt frizer, ambalator manual, muncitor necalificat, ospătar și operator industria lemnului. La bursă au participat și doi absolvenți supuși marginalizării sociale și cinci din rândul persoanelor cu handicap.
    Potrivit informațiilor transmise de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea, 86 de absolvenți, dintre care unul supus marginalizării, au fost selectați în vederea angajării, urmând să se prezinte la angajatori pentru probe de lucru. Pentru buna desfășurare a acestei acțiuni, reprezentanții agenției vrâncene au contactat 263 de agenți economici din județ, care au oferit în total 266 locuri de muncă, 222 la Focșani și 44 la Adjud. Doar 23 dintre acești angajtori au și participat la Bursă, din care 16 la Focșani și 7 la Adjud.
    Locurile de muncă scoase la bătaie au fost din domeniul industriei textile, prestări servicii, industrie alimentară, construcții etc. Din păcate, mult prea puține oferte au fost, și de data aceasta, pentru absolvenții de studii superioare.
    La acțiune au participat și un grup de deținuți de la Penitenciarul Focșani care urmează să se libereze. Reprezentanții AJOFM Vrancea le-au prezentat acestora oferta de pe piața muncii vrâncene și li s-au dat informații cu privire la serviciile ce le sunt oferite de instituție în vederea angajării. 
Deși această Bursă este destinată în principal absolvenților, pe lângă aceștia au fost prezenți și șomeri ce fac parte din alte categorii, precum persoane cu handicap, persoane cu vârsta peste 45 de ani, persoane cu risc de marginalizare socială și alții. Toți participanții la bursă au avut ocazia de a se informa cu privire la toate serviciile oferite de AJOFM Vrancea, cei care au dorit s-au putut înscrie la cursurile de formare profesională, au consultat oferta de muncă EURES și au primit informații legate de proiectele pe fonduri europene, inițierea unei afaceri și alte informații care să îi ajute în găsirea unui loc de muncă.

   Burse pentru participarea la cursuri de formare profesională

    Nu în ultimul rând, la bursa de ieri au participat și persoanele care au finalizat cursurile de lucrător în comerț, cameristă, lucrător în alimentație și comunicare în limba engleză în cadrul proiectului POSDRU „Măsuri integrate pentru creșterea gradului de ocupare a șomerilor din regiunile Sud-Est, București-Ilfov, Nord-Vest”.
Potrivit celor spuse de coordonatorul Ion Hurmuzache, absolvenții acestor  cursuri au venit la bursă pentru a vedea ofertele de muncă și chiar să își găsească un loc de muncă potrivit calificării lor. „Una din activitățile acestui proiect, în care AJOFM Vrancea este partener 1, este aceea de job-club, iar una din aceste acțiuni se desfășoară în cadrul bursei. Menționez că noi continuăm recrutările pentru celelalte cursuri”, a declarat Ion Hurmuzache. Este vorba de cursuri de inițiere de comunicare în limba franceză, dar și de competențe antreprenoriale, precum și curs de specializare în ocupația de specialist în sănătate și securitate în muncă. La aceste cursuri sunt acceptate persoane neocupate, cu domiciliul în mediul urban și rural din județul Vrancea.
Absolvenții cursurilor de nivel 1 vor primi burse de studiu de 700 lei, în timp ce persoanele care vor absolvi cursul de specializare vor beneficia de burse în cuantum de 400 lei. Participanților le va fi decontat transportul pe toată durata de desfășurare a cursurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here