În satul Tercheşti, casele sunt încă acoperite de troiene, iar oamenii circulă pe uliţe transformate de nămeţi, în adevărate tranşee. În timp ce unii, mai în putere, se luptă să-şi care zăpada din curţi sau să şi-o dea jos de pe case, alţii, bătrâni şi neputincioşi, s-au tre-zit cu acoperişul dărâmat sau tremură de spaima că acest lucru se poate întâmpla din moment în moment. În Tercheşti, încă mai sunt oameni complet izolaţi. Familii rămase fără lemne se încălzesc cu rădăcini, şi alea cumpărate. Iar apa potabilă ajunge doar la cine-şi poate permite să tocmească o căruţă ca să i-o aducă tocmai din Popeşti, contra 20 de lei bidonul de 200 de litri… În Tercheşti sunt bătrâni bolnavi şi neputincioşi, cu pensii mici, care nu pot merge kilometri pînă la magazin sau până în locurile unde se distribuie alimente. Sunt familii cu copii atât de sărace încât orice ajutor înseamnă mană cerească. Asta mai ales acum, când au de înfruntat şi zăpezile care le-au invadat întreaga existenţă. La aproape 100 dintre ei au ajuns, sâmbătă, o tonă de alimente şi dulciuri din partea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), reprezentată de vicepreşedintele Dragoş Horhocea şi distribuite şi cu sprijinul membrilor Clubului „Off Road“ Vrancea, reprezentat de Marius Constantin.


   Sute de familii ce locuiesc în satul Tercheşti, comuna Popeşti, se luptau, sâmbătă cu nămeţii care le-au luat sub stăpânire nu doar casele şi toate acareturile, ci întreaga viaţă. La dreapta şi la stânga uliţelor îngustate de troiene, prin curţi sau căţăraţi pe case, sătenii în putere luau zăpada şi o cărau fie cu căruţe, fie pe folii sau alte improvizaţii. Din loc în loc, câte un octogenar cu baba lui se opinteau cât îi ţineau puterile  să-şi elibereze cât mai mult posibil calea de acces către stradă.
   Cei care nu au răzbătut singuri, au zis bogdaproste că au mai avut bani din pensiile şi aşa mizere, să plătească oameni care să le facă pârtii, chiar dacă astfel au rămas fără bani de hrană sau medicamente. Iar cei care nu au putut nici măcar atât, zăceau ascunşi în locuinţe, prea puţini fiind cei ce s-au gândit să le dea, din pură omenie, o mână de ajutor. „Sunt singură aici, vai de capul meu“, plângea Joiţa Băncilă, de 90 de ani, ce nu mai spera să-i deschidă cineva uşa. „Pârâie acoperişul, uitaţi-vă, tavanul s-a crăpat, pereţii s-au crăpat… Şi nu pot face nimic, că n-am putere, dacă o să cadă mă îngroapă de vie!“, se văita sărmana. Drumul până la ea nu era, sâmbătă, desfundat, iar tinerii de la ANAT şi Clubul „Off Road“ care i-au dus alimentele au străbătut şi ei, cu greu, până la uşa sa. Cei câţiva oameni cu casele mai la drum, cărora li s-a spus de situaţia femeii în speranţa că se vor duce să o scoată din necaz, au întors pur şi simplu spatele. „De rea ce e, nu vine nimeni la ea!“, zicea unul. „Nu se poate intra acolo! Să se dărâme, n-avem ce-i face“, ridicau alţii din umeri.
   Pe o altă uliţă, o parte din casa altei bătrâne s-a dărâmat deja sub greutatea omătului. „Îmi e frică să nu se dărâme şi asta care a mai rămas! Am pensie de 400 de lei şi am dat 200 la doi băieţi să-mi facă pârtie că altfel nu puteam ieşi nici măcar din casă! Noaptea aud pârâind peste tot, nu pot să dorm deloc de frică“, plângea Ioana Găitănaru spunându-şi necazul.
   A stat zile întregi izolată până ce s-au făcut pârtiile şi s-au desfundat drumurile, dar nici aşa n-o ţin puterile să se ducă la magazin, şi nici n-ar mai avea cu ce să-şi ia de-ale gurii. „Bogdaproste că mi-aţi adus mâncare, că nu mai aveam nimic… Nici apă… Topesc zăpadă ca să am ce bea. Am auzit că s-au dat ajutoare la primărie, da’ eu nu m-am putut duce şi nimeni nu a venit aici…“, a spus sărăcuţa.

„Daţi la bătrâni, din casă-n casă!“

   Cu toate că n-a fost deloc greu pentru sătenii din Tercheşti să afle că cele trei ma-şini ale tinerilor sunt pline cu pachete de ajutoare, cei mai mulţi şi-au înfrânt propriile nevoi, îndemnându-ne să mergem la porţile celor cu adevărat necăjiţi. „Daţi la bătrâni, mergeţi la toate casele. Aşa-i creştineşte! Nu să se-mpartă la primărie, unde ei nu pot ajunge!“, spuneau câţiva. „Cea mai bună treabă-i când vin ajutoarele la poarta omului!“, îşi dădeau cu părerea alţii. Sprijinit în baston şi pe jumătate ascuns între nămeţii de la poartă, un alt vârstnic de 82 de ani a refuzat, politicos, sacoşele cu alimente. „Daţi la altcineva. Noi, mulţumim lui Dumnezeu, ne descurcăm, că am pensie bunicică. Mergeţi la cei care chiar nu au“, a spus Mircea Băncilă. Astfel, în cele opt ore de umblat printre nămeţi, din poartă-n poartă, conduşi la cele mai disperate cazuri de către un localnic, am putut vedea, pe viu, sărăcia, boala şi necazurile din Tercheşti, la dimensiunea lor reală. Prea multe ca să fie cuprinse în spaţiul limitat al paginii de ziar, voi încerca să  povestesc unele dintre ele, urmând ca zilele următoare, altele să fie obiectul unor articole aparte.

Bolnavi, fără lemne şi fără alimente

   „Cine-a zis, n-a zis rău că cea mai grea boală e singurătatea“, a spus, făcând o pauză de dat la sapă, Aniţa Apostoiu, de 78 de ani. „Nu mai avem unde să dăm zăpada… O mai trag şi eu cu sapa… Bogdaproste de ajutoare, că vai de capul meu cum mă descurc cu pensia de 300 de lei“, a continuat femeia.
Mihai Găitănaru, de 77 de ani se tăbârcea şi el din toate puterile să rânduiască într-un fel, nămeţii din dreptul curţii lui. Împreună cu nevastă-sa, Florica, de 73 de ani, îngrijeşte patru nepoţi, din care o fetiţă operată pe creier. „Ta-su i-a părăsit, aşa că stăm împreună cu fata şi nepoţii şi ne descurcăm cum putem“, zicea omul.
   Într-o altă casă, Vasilica Maftei, de 68 de ani, cardiacă, a început să plângă văzând sacoşele cu alimente. „Stau cu băiatul ăsta de 38 de ani da-i vai de el, că-i bolnav de plămâni şi nu poate face nimic. Lemnele sunt pe terminate. Am avut zăpada peste geamuri, nici eu, nici el nu putem face efort, nu putem ajunge nici la magazin, nici să aducem apă că fântâna e tocmai la gârlă…“, spunea sărmana.
   Nu departe, o altă nenorocire. Petrică Dinulescu, de 58 de ani îşi veghea, într-o sărăcie lucie şi o mizerie de nedescris, mama de 90 de ani, imobilizată la pat de boală. Pe sobă, o farfurie cu resturile unei fierturi erau dovada singurului fel de mâncare pe care bieţii şi-l permit. „Ce să iei mai întâi din 300 de lei pensie? Medicamente? Mâncare? Apă? Şi cum să ajung la magazin prin aşa zăpadă, când eu de abia merg. Nici lemne nu mai avem, fac focul cu ce pot…“, zicea omul, la rândul său mult prea bolnav.
   De foc se îngrijea şi Ion Pupăză, de 77 de ani, când i-am intrat în curte. Omul se străduia din răsputeri să-şi care în casă nişte rădăcini ude şi noduroase, singurele pe care şi-a permis să şi le cumpere. „Am 200 de lei pensie, 100 am dat pe rădăcinile astea. Copii nu am, n-are cine să mă ajute“, spunea nea Ion. În camera unde stă Tudora, şi ea de 70 de ani, focul firav din sobă nu reuşea să dea căldură. Într-o găleată puseseră la topit zăpadă. „Apă nu este pe aici. O topesc să avem de băut şi de făcut mâncare. Numai că se topeşte greu că n-am cu ce să fac foc cum trebuie“, a zis Tudora.

Izolaţi printre troiene

   În Tercheşti, încă mai sunt familii izolate la care nu poţi ajunge decât dacă străbaţi zăpezi până la brâu. În locul numit „Pe muchie“, în trei case ascunse printre vii, câţiva bătrâni se chinuie să supravieţuiască. Tanti Năstăsache are 80 de ani şi e complet singură. „Nu mai pot de spate şi de braţe, că singură mi-am făcut cât de cât o pârtie. Ca să ies din casă mi-am făcut mai întâi tunel. Aşa stau, fără apă, fără pâine, fără zahăr… Am pus gem în loc de zahăr…“, a mărturisit femeia, uitându-se la noi, cei veniţi nesperat la uşa ei, ca la nişte extratereştrii!
   Iar drumul dinspre Tercheşti spre cătunul Cotul din vale, desfundat de utilaje până la un punct, se întrerupe brusc, cu un zid de zăpadă de trei metri! Dincolo de el, şapte familii de bătrâni sunt izolate de două săptămâni! Tinerii care au dus ajutoare au trebuit să escaladeze zidul alb, iar dincolo de el să meargă prin troiene, prin vie, peste garduri ca să ajungă la bieţii oameni. Fără lemne şi fără alimente, aceşti vârstnici nu ştiu dacă să mai spere sau nu că vor apuca primăvara.

Apa transformată în sursă de venit

   Mulţi oameni din Tercheşti îşi fac probleme că li se termină lemnele, negândindu-se în toamnă că vor trebui să facă faţă unei astfel de ierni. Iar cea mai mare grijă a oamenilor, cu precădere a celor bătrâni, bolnavi şi a familiilor sărace, cu mulţi copii, şi nu numai a lor, este apa. Sau mai bine zis, lipsa ei. „Cele mai grele probleme ale noastre sunt apa şi pâinea. Ca să luăm pâine ne ducem 3-4 kilometri că e departe magazinul. Iar pentru apă trebuie să trecem gârla spre heleşteu, spre Gura Caliţei. Care au căruţe, aduc apă cu bidoanele, cu cai. Care nu, merg pe jos şi care nu poate să meargă, rabdă. Sau cumpără apa. Sunt vreo 4 sau 5 care au căruţe şi iau 20 de lei numai transportul pentru bidonul de 200 litri. Aduc apa de la Popeşti, de la unii care şi-au forat puţuri şi vând. E tare greu fără apă că ai de spălat, de gătit, de dat la animale… Şi plăteşti, ce să faci“, au explicat Ioana Maftei şi Sanda Neculai, ce stăteau de vorbă în stradă.

„Am dorit să ajungem exact la cei în nevoie“

   Dragoş Horhocea, vicepreşedintele ANAT care a organizat acţiunea de ajutorare a oamenilor din Tercheşti, a declarat că „este a doua astfel de acţiune din acest an, prima fiind la Voetin. Am mers efectiv din poartă-n poartă şi pentru că astfel de acţiuni de so-lidaritate se fac cu sufletul“. Alături de el şi de Marius Constantin, reprezentantul Clubului „Off Road“, au ajutat la distribuirea alimentelor şi au dăruit câte o vorbă bună oamenilor aflaţi în necaz şi Lili Jipianu, Andrei Diniţă şi Adrian Bîlici.

COMENTARII AFISATE CELE MAI VECHI PRIMELE