GALERIE FOTO: Discuții despre imigrație la summit-ul organizat de parlamentul Portugaliei
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
GALERIE FOTO: Discuții despre imigrație la summit-ul organizat de parlamentul Portugaliei
GALERIE FOTO:      Discuții despre imigrație la summit-ul organizat de parlamentul Portugaliei
Voteaza :

Articolul a primit 0 voturi


Vicepreşedintele Senatului, senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, a participat, zilele trecute, la cel de-al doilea Summit al Preşedinţilor Parlamentelor din cadrul Adunării Parlamentare a Uniunii pentru Mediterana, organizat de Parlamentul Portugaliei, ţară care deţine Preşedinţia Adunării. La acest summit, la care au participat preşedinţi sau vicepreşedinţi reprezentând state membre ale Uniunii Europene, Parlamentul European sau state din flancul sudic al Mediteranei, s-a discutat despre situaţia dramatică a exodului populaţiei, soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, a imigranţilor care încearcă să traverseze Mediterana, încercând să fugă din zonele de conflict către Europa.
Dezbaterile au scos în evidenţă preocuparea generală pentru găsirea unei soluţii urgente privind politica de imigraţie la nivel european. Cristian Dumitrescu a declarat că politica de imigraţie trebuie privită ca o prioritate la nivel general european şi trebuie să implice toate statele membre. „Avem nevoie de o nouă politică de imigraţie şi de o politică europeană de vecinătate consolidată. Până în prezent, această politică a fost inconsecventă şi nediferenţiată la nivel regional, nereuşind să anticipeze în mod corect provocările de securitate din Mediterana. În perspectiva unei politici de vecinătate echilibrate în ansamblu, securitatea frontierelor, care în prezent priveşte flancul sudic al Mediteranei, trebuie să prevină şi provocările potenţiale din Est, unde România este mult expusă datorită vecinătăţii cu Ucraina“, a afirmat Cristian Dumitrescu.


 

 

Pentru a adauga un comentariu completeaza campurile de mai jos si apasa butonul ADAUGA COMENTARIU.

 

COMENTARIU (*)

0 din 350 cuvinte permise



Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.

















Intamplari neadevarate






FLASH NEWS NATIONAL









3
19
20
23
17
37

Extragerea noroc:  7153125

Harta Focsani
   

Actualitatea

GALERIE FOTO: Au reînceput lucrările de consolidare și restaurare la Prefectura Putna din Focșani
    Consiliul Județean Vrancea a reluat în această săptămână lucrările de consolidare și restaurare la clădirea fostei Prefecturi a Județului Putna, după o perioadă de pauză, în care lucrările la acest imobil simbolic pentru județul Vrancea au fost sistate din cauza litigiului în instanță cu vechiul constructor

POZA ZILEI

Frumusețe...

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Sfântul Valentin sau Dragobete?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost