GALERIE FOTO : A fost lansată prima monografie a comunei Slobozia Ciorăști

4
1801


Prima monografie a comunei Slobozia Ciorăști a fost lansată de curând. Lucrarea a fost realizată de binecunoscutul scriitor vrâncean Petre Abeaboeru, care a depus o muncă titanică în a elabora cartea de căpătâi a locuitorilor ciorășteni, armeneni și jilișteni. Volumul a apărut cu sprijinul Consiliului Local Slobozia Ciorăști și al primarului Elena Gîrneață. 
    Cuvântul de deschidere în monografie aparține preotului iconom stavrofor, ctitor de mănăstire Ștefan Argatu, care face o trecere în revistă a poposirii sale pe aceste meleaguri, unde a găsit oameni destoinici, harnici și cu credință în Dumnezeu. Monografia este structurată pe nouă capitole, începând cu așezarea geografică. Cuprinde aspecte fizico-geografice, istoricul localității, marile evenimente din istoria țării la care au participat locuitorii comunei, evoluția economică a localității, cultura și învățământul, datini și obiceiuri, rolul politicului în evoluția localității, polpulația, sănătatea și se termină cu viața spirituală și monumentele istorice. De remarcat este faptul că lucrarea are o serie de anexe, unde se regăsesc foarte multe fotografii color reprezentative. 
    Din informațiile furnizate de scriitorul vrâncean Petre Abeaboeru, comuna are o vechime de aproape 520 de ani. Satul Armeni vine de la originea boierului Simon Simionici, care era armenean. Satul Jiliște s-a mai numit și Ziliște sau Siliște. Slobozia înseamnă loc de ședere, locuință. Istoria satului este legată de marea bătălie care a avut loc aici în anul 1574, pe 24 aprilie, între Ioan Vodă cel Viteaz și armata otomană, victoria aparținând moldovenilor. „Marele Nicolae Iorga spunea: «Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui dar trebuie să tragi bine cu urechea ca să o auzi și trebuie un gram de iubire ca să o înțelegi». Are mare dreptate, dar eu consider că monografia pentru o comună este exact ca un certificat de naștere pentru copil. Sunt mândră că am realizat asemenea lucrare împreună cu domnul scriitor Petre Abeaboeru, deoarece de acum încolo veți găsi răspunsurile la multele întrebări pe care le aveți referitor la denumirea satelor, la vechimea înființării comunei, la personalități. De exemplu, numele comunei Slobozia Ciorăști vine de la un anume boier Ciorăscu, iar Slobozia de la slobozenie. Venerația ce o am pentru generațiile trecute, care au sfințit vatra satului prin eroismul lor, dragostea pentru locul care mi-a oferit cea mai frumoasă etapă a vieții mele, copilăria, alături de părinți, frați, prieteni de joacă, m-au îndemnat să consider că satul nostru merită acest omagiu monografic pentru mândria locatarilor și informarea urmașilor noștri asupra istoriei comunei”, a spus Elena Gîrneață, primarul localității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here