Fostul polițist Gabriel Avram, arestat la domiciliu, poate părăsi locuința de trei ori între anumite ore

0
1343


Fostul șef de post de la Cîmpuri, Gabriel Avram, trimis în judecată pentru fapte de corupție, în stare de arest la domiciliu, poate părăsi locuința pentru a-și studia dosarul. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului Vrancea, putând fi contestată. „(…) încuviințează cererea de părăsire a imobilului formulată de petentul-inculpat Avram Gabriel. Permite inculpatului ca în zilele de 23, 25, 26 ianuarie 2017, în intervalul orar 08.00-14.30, să părăsească imobilul pentru a se deplasa în vederea studierii dosarului de urmărire penală și pregătirii apărării. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința din camera de consiliu astăzi, 16.01.2017”, este decizia magistraților vrânceni.
Polițistul a fost trimis în judecată pe 10 ianuarie, alături de tatăl și fratele său, fost șef de post la Fitionești, un pădurar cu soția sa și încă un bărbat. Gabriel Avram este acuzat de „luare de mită, favorizarea făptuitorului, divulgare a informațiilor nepublice și instigare la săvârșirea infracțiunii de  fals intelectual”
, potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție.
Anchetatorii spun că fostul șef de post de la Cîmpuri ar fi luat în mod repetat de la un pădurar, prin intermediul tatălui tău, material lemnos provenit de la o exploatație ilegală. Pădurarul îi era dator polițistului după ce a condus o motocicletă cu număr de înregistrare fals și a provocat un accident, iar omul legii nu i-a întocmit dosar penal. „În fapt, în perioada ianuarie – august 2016, A.G., în calitate de șef de post, a primit în mod repetat de la B.M., prin intermediul lui A.G., tatăl său, diferite cantități de material lemnos provenit din exploatarea ilegală a fondului forestier aparținând ocolului silvic unde B.M. avea calitatea de pădurar și îndeplinea atribuții de pază a fondului forestier anterior menționat, pentru a nu dispune măsuri de constatare și sancționare a delictelor silvice săvârșite. La data de 13.07.2016, luând cunoștință de faptul că B.M. a condus fără a poseda permis de conducere o motocicletă cu număr fals de înregistrare și a provocat un accident de circulație a cărui victimă a fost el însuși și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, A.G. nu a dispus măsuri potrivit atribuțiilor de serviciu, în vederea constatării accidentului rutier și a infracțiunilor săvârșite și l-a ajutat pe făptuitor și pe soția acestuia, B.A.M., să ascundă urmele infracțiunilor, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a autorului. De asemenea, B.A.M., în perioada ianuarie – august 2016, l-a ajutat pe soțul său, B.M., să remită în mod repetat agentului de poliție A.G. diferite cantități de material lemnos, pentru ca acesta să nu întocmească acte de constatare a delictelor silvice săvârșite de către soțul său, dar și de către alte persoane. La data de 13.02.2016, A.G. a divulgat unei persoane date nedestinate publicității, referitoare la efectuarea unor activități de control. În data de 09.02.2016, A.G a determinat un pădurar să emită în fals un aviz de însoțire secundar, prin care se atesta în mod nereal faptul că i-a fost livrată cantitatea de 2 mc lemn foc suspectului A.G. Ulterior, A.G. a determinat pe un alt agent de poliție să întocmească în fals un procesul-verbal pentru constatarea unei contravenții silvice”, se arată în comunicatul DGA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here