Ford prezintă culorile noului Fiesta WRC 2011
Voteaza articolul:
1 voturi
Cu toate că Ford a prezentat oficial noul Fiesta WRC la Salonul Auto de la Paris din toamnă, producătorul a ţinut să prezinte şi culorile folosite pentru noul sezon WRC, oferind astfel versiunea oficială de curse.
Mikko Hirvonen a adus noul Ford Fiesta WRC în cadrul Autosport Internaţional Racing Car Show din Birmingham. Noul Fiesta este vopsit în culorile folosite pentru sezonul WRC 2011. Numele sub care Ford va concura anul acesta în WRC este Ford Abu Dhabi World Rally Team.
Modelul Ford Focus WRC a fost piesă principală încă din 1999, dar noul regulament WRC îi obligă pe cei de la Ford să-şi schimbe tactica pentru actualul sezon. Modelul Fiesta WRC a primit noul propulsor Ecoboost de 1.6 litri şi o noua transmisie manuală, cea automată fiind interzisă începând cu acest sezon. Ford nu a oferit deocamdată specificaţiile tehnice şi a declarat că acestea vor fi făcute publice la începutul lui februarie.
Noul Ford Fiesta WRC a fost realizat în colaborare cu M-Sport, echipă care se ocupă de dezvoltarea modelelor Ford WRC, aceştia au fost conduşi de fostul pilot Malcolm Wilson.

Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.
FLASH NEWS LOCAL
Echipa de futsal a ratat calificarea în semifinale Sport: Miercuri 16-05-2012
Judecat pentru furt şi ameninţare Justiție: Miercuri 16-05-2012
S-a stabilit calendarul anului şcolar 2012 – 2013 Învățământ: Miercuri 16-05-2012
Suspiciune de omor la Mărăşesti Actualitatea: Miercuri 16-05-2012
Vinurile vrâncene, premiate cu aur la Concours Mondial de Bruxelles Economic: Marti 15-05-2012
Avertizare meteo nowcasting pentru Vrancea, ploi și grindină Actualitatea: Marti 15-05-2012
FLASH NEWS NATIONAL

- VIDEO: Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea nu stă la masă cu infractorii
- VIDEO: Oprişan cere DEMISIILE şefilor instituţiilor deconcentrate
- Restanţe salariale la ENET
- VIDEO şi GALERIE FOTO: Armenii, georgienii şi moldovenii vor să realizeze la ei acasă ce au văzut în Focşani
- Lista neagră a asociaţiilor cu datorii mari la ENET

Loto 6 din 49 13.05.2012
17
3
26
21
29
34
Extragerea noroc: 6682087

Flux RSS

Relaxare la Golf
Graba strica treaba
Nunta mult asteptata !
Fructe si legume din pietele vrancene
Croaziera de vis
Cinematografe pline in weekend

VREMEA VRANCEA: