EXCLUSIV! PATRIARHUL DANIEL vine în Vrancea!


Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia luni, 22 septembrie a.c., slujba târnosirii (sfințirii) bisericii mari de la Mănăstirea Brazi din Panciu, dar și slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Între cei care vor sluji se vor afla Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ÎPS Ciprian, dar și arhimandritul Nicodimos Kabarnos (Atena), unul dintre cei mai mari interpreți de muzică bizantină ai ortodoxiei. Peste exact o săptămână va fi hramul mănăstirii, fiind prăznuit ocrotitorul duhovnicesc la locașului – Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie. Biserica mare a mănăstirii va avea hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”. „Ca mărturie peste veacuri a credinței noastre ortodoxe, vă așteptăm cu drag să ne împărtășim de bucuria revărsării asupra noastră a harului Sfântului Duh și de binecuvântarea sfintelor moaște”, se arată într-un anunț de presă al Soborului Mănăstirii Brazi.

    Credincioșii nu se vor închina doar la moaștele sfântului Mucenic Teodosie de la Brazi, ci și la cele ale sfântului martir Constantin Brâncoveanu, care, potrivit preotului Vasile Dabija, protopopul de la Protoieria Panciu, vor sosi la mănăstire duminică seara și vor sta în același baldachin cu ale sfântului mucenic, afară, într-un loc special amenajat în fața bisericii mari. Conform preotului Dabija, biserica este destul de mare astfel încât Sfânta Liturghie se va ține înăuntru, nu afară, iar după această slujbă, credincioșii, atât bărbați cât și femei, vor putea să treacă prin Sfântul Altar și să sărute Sfânta Masă nou sfințită. „Pentru noi este evenimentul anului, este o onoare și datorăm totul Sfântului Mucenic Teodosie, dar și muncii asidue a Soborului mănăstirii, Maicii Starețe Eusebia, părintelui duhovnic Arsenie. Noi îi sprijinim de când au început pregătirile, iar un ajutor substanțial avem de la Primăria și Consiliul Local al orașului Panciu„, ne-a declarat preotul Vasile Dabija, protopopul de la Protoieria Panciu.
    Este pentru prima dată când Patriarhul Daniel vine în Vrancea în această calitate, el participând, în 2003, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la canonizarea Sfântului Mucenic Teodosie de la Brazi, alături de fostul Patriarh Teoctist.
    Evenimentul este inclus într-o serie mai amplă de activități organizate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei în perioada 19-22 septembrie. Astfel, în data de 19 septembrie 2014, va avea loc simpozionul omagial „Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni”, la Sala „Dimitrie Filipescu” a Consiliului Județean Buzău. Vor participa ÎPS Ciprian – Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan, Arhim. Nikodimos – Mănăstirea Sf. Pavel, Sf. Munte Athos, Sebastian – Episcopul Slatinei și Romanaților, Pr. Dr. Florin Åžerbănescu, Arhim. Dr. Chiril Lovin – Mănăstirea Antim, Pr. Prof. Univ. Dr. Adrian Gabor, Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman,Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Crețu și Pr. Conf. Univ. Dr. Ionel Ene, care va vorbi despre legăturile culturale și bisericești ale familiei Brâncoveanu cu ținutul Carpaților de Curbură.

    Sâmbătă, 20 septembrie, va avea loc întâmpinarea moaștelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău. În aceeași zi va avea loc un pelerinaj la ctitoriile brâncovenești din Eparhie  – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Bordești-Vrancea, Biserica Schitului „Sfinții Arhangheli”-Berca.
    Duminică, 21 septembrie, vor avea loc un concert de muzică bizantină, susținut de protopsaltul Arhim. Nikodimos Kabarnos și grupul psaltic „Sf. Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și sfințirea Reședinței arhiepiscopale – Palatul brâncovenesc din incinta Centrului eparhial Buzău.
    Luni, 22 septembrie, începând cu ora 8.00, va fi sfințită Biserica cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sf. Sfințit Mucenic Teodosie” de la Mănăstirea Brazi-Panciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here