Evazioniștii preferă TVA-ul

0
794


Fiscul a adus suplimentar la bugetul de stat peste 88,35 milioane lei în urma controalelor efectuate în primele zece luni din acest an. În această perioadă au fost efectuate 590 verificări fiscale. Cele mai multe dintre acestea, 382 verificări, au fost realizate la persoane juridice din județ unde au fost atrase suplimentar peste 84,4 milioane lei. Inspectorii fiscului au mai realizat 208 verificări la persoanele fizice din județ de la care a fost atrasă suplimentar suma de 3,9 milioane lei. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea arată că, atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă de la plată îngreunând în mod considerabil colectarea au fost instituite măsuri asiguratorii în conformitate cu prevederile legale. Astfel, de la începutul anului au fost instituite 55 astfel de măsuri asiguratorii în valoare de 64,92 milioane lei. De asemenea, AJFP Vrancea a înaintat 13 sesizări penale instituțiilor abilitate pentru continuarea și definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate și a gradului de participare a acestora la infracțiunile constatate. Prejudiciu creat bugetului general consolidat a fost în sumă de 20,14 milioane lei. Șeful administrație AJFP Vrancea, Eugen Ciorici a precizat că „pe surse bugetare diferențele cele mai mari constatate de inspectorii fiscali sunt la taxa pe valoarea adăugată cu 53,86 milioane lei, ceea ce reprezintă aproximativ 61% din totalul sumelor stabilite suplimentar”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here