Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cea mai nouă dintre sărbătorile dedicate Sfintei Fecioare. La început, a fost serbarea anuală a sfinţirii bisericii „Sfînta Maria cea Nouă“, zidită de împăratul Justinian lîngă ruinele templului din Ierusalim, la 21 noiembrie 543 D.Ch. În se-colul VIII, Sfinţii Gherman I şi Tarasie, patriarhi ai Constantinopolului, au ţinut cuvîntări la această sărbătoare mare. Templul din Ierusalim era un locaş sfînt, ceea ce aveau evreii mai de căpetenie, mai înalt, mai deosebit, un fel de cer pe pămînt, un fel de loc în care se uneşte cerul cu pămîntul.


Dorinţa evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusa-lim. Acolo, după Tradiţia Bisericii, Preasfînta Fecioară Maria a stat 12 ani şi fost educată împreună cu alte fecioare, pîna la vîrsta de 15 ani. Sfînta Fecioară Maria avea să fie aleasă şi chemată de Dumnezeu ca din ea şi de la Duhul Sfînt să se întrupeze şi să se nască, în chip minunat, ca om, Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii, care s-a născut în orăşelul Nazaret din Galileea. Părinţii săi erau sfinţii Ioachim şi Ana. Ioachim se trăgea din neamul regelui David, iar Ana din seminţia arhiereului Aaron. Amîndoi erau oameni cu frică de Dumnezeu, evlavioşi, plini de bunătate, cinstiţi, paşnici, şi îşi duceau traiul zilnic într-o perfectă armonie. O singură mare mîhnire aveau însă amîndoi. Erau foarte înaintaţi în vîrstă şi nu aveau nici un copil. Şi după cre-dinţa îndătinată atunci la evrei, soţii care nu aveau copii din căsătorie erau consideraţi păcătoşi, nevrednici, şi neplăcuţi în faţa lui Dumnezeu şi, ca atare, desconsi-deraţi şi neplăcuţi şi în faţa oamenilor. Lipsa de copii în familie avea o profundă dublă semnificaţie şi religioasă şi morală în acelaşi timp. Ca să scape de această pedeapsă, de această ocară şi stare de desconsiderare din partea familiilor cu copii, bătrînii Ioachim şi Ana se rugau neîncetat şi tot mai stăruitor, cu cît coborau mai repede pe povîrnişul vieţii lor, ca să se îndure, să se milostivească Dumnezeu de ei şi să le ridice această pedeapsă şi această ocară, dăruindu-le mult doritul copil, spre a-şi sfîrşi, astfel, şi ei firul vieţii lor pămînteşti în rînd cu ceilalţi oameni, în familiile cărora erau copii care să-i moştenească. În legătură cu dorinţa celor doi bătrîni de a avea un copil, o pioasă tradiţie spune că Sfîntul Ioachim ar fi mers la Ierusalim, la templu, să se roage şi să aducă daruri lui Dumnezeu, dar Isachar, marele preot de la templu, care slujea în ziua aceea, nu a vrut să primească darurile aduse de Ioachim, căruia i-ar fi reproşat că, neavînd copii, este păcătos şi, deci, nevrednic de binecuvîntarea lui Dumnezeu. Cu sufletul plin de întristare şi de amărăciune, bătrînul Ioachim pleacă de la templu, dar nu se întoarce acasă la Nazaret, ci merge într-un loc pustiu, unde, plîngîndu-şi necazul, se roagă lui Dumnezeu de îndurare. Aceleaşi lacrimi fierbinţi şi pline de amărăciune vărsa acasă şi bătrîna Ana, care se ruga lui Dumnezeu s-o scape de ocară şi s-o învrednicească să devină mamă, dăruindu-i un copil. Într-una din zile, spune iarăşi o pioasă tradiţie creştină, pe cînd Sfînta Ana stătea în grădină plîngînd şi rugîndu-se, i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a zis: „O, Ana, rugăciunile tale au străbătut cerul şi lacrimile tale au ajuns la Dumnezeu. Iată, îndurarea Lui s-a pogorît asupra ta, căci ai să fii mamă şi ai să naşti pe fiica cea binecuvîntată, prin   care se va aduce mîntuire tuturor. Aceasta se va numi Maria, adică „cea plăcută“, „cea frumoasă“ sau „Doamna şi Stăpîna noastră“. Între timp, bătrînul Ioachim se întorsese şi el acasă de la rugăciunea în pustie. Unindu-şi şi mai strîns rugăciunile şi lacrimile comune, cei doi bătrîni făcură legămînt în faţa lui Dumnezeu că dacă Acesta se va îndura de ei şi le va dărui un copil, ei îl vor închina templului din Ierusalim. Rugăciunile stăruitoare şi fierbinţi şi legămîntul celor doi bătrîni în faţa lui Dumnezeu fac să se reverse asupra lor harul milostivirii lui Dumnezeu: Sfînta Ana devine mamă, născînd o fetiţă, căreia i se dă numele de Maria. Venirea pe lume a acestui copil era cu adevărat darul lui Dumnezeu.

La trei ani, Sfînta Fecioară este adusă la templu

Împlinind făgăduinţa faţă de Dumnezeu, la vîrsta de trei ani, părinţii Ioachim şi Ana închină templului din Ierusalim pe fetiţa lor Maria. Templul din Ierusalim era ceva deosebit, dar în el era o încăpere mai presus decît orice în această lume. Acolo era Chivotul Legii, în care erau cele două Table ale Legii, pe care erau scrise cele 10 Porunci, era Toiagul lui Aaron, care odrăslise, era un vas cu mană din cea care căzuse spre hrana evreilor în pustie, după ce trecuseră Marea Roşie, cînd au fost eliberaţi din robia Egiptului, erau doi heruvimi care aveau aripile întinse peste Chivotul Legii. Acolo nu intra decît o dată pe an, singur, arhiereul.