Sfântul Nicolae este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor şi tinerilor, aducător de daruri bogate şi patron al familiei neîntinate. Folclorul românesc din străbuni i-a închinat colinde, datini şi imne, Sfântul Nicolae fiind mesagerul lui Moş Ajun şi înaintemergătorul lui Moş Crăciun. Potri-vit tradiţiei, luna decembrie este luna cadourilor, patronată de Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit totul. Sfîntul este cel care a împărţit totul celor aflaţi în nevoi, plecînd din această lume cu sufletul curat, dar lăsînd inimilor îndurerate balsamul sfinţeniei. Aflat în culmea experienţei sale duhovniceşti, trupul său chinuit de prigonitori, slăbit de suferinţă, lovit de cei fără de lege, atins de ploi şi viscol, Sfântul Nicolae a trecut la Domnul în ziua de 6 decembrie 342.

 
Sfântul Ierarh Nicolae a fost unul dintre apărătorii şi trăitorii adevărului întru Hristos. El s-a născut în jurul anului 280 d. Ch., în localitatea Patara, din Mira Lichiei Asiei Mici, din părinţi înstăriţi şi ca nepot de episcop. Numele de Nicolae înseamnă biruitor de popor. Sfântul Ierah Nicolae a fost cel mai blînd ierarh al Bisericii şi unul dintre cei mai pricepuţi cîrmuitori ai acesteia. Marea sa credinţă a fost în acord cu faptele şi viaţa lui pe care le-a pus în slujba semenilor şi a binelui tuturor.
Rugăciunea zilnică a Sfîntului Nicolae era ajutorarea celor aflaţi în necazuri. Meditaţia sa era imnul dragostei: „dacă mi-aş însuşi toată ştiinţa acestei lumi, dacă aş cunoaşte toate limbile oamenilor şi aş înţelege graiul îngerilor, dacă n-am dragoste, nimic nu sînt!“ ( I Corinteni 13, 13 ).  În străfundurile fiinţei Sfîntului Nicolae domnea bunătatea şi cinstea, iar gîndirea sa era o lacrimă pentru a vedea pe oameni fericiţi. Fiind pătruns de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, tînărul Nicolae îşi pregătea simţirea.
Vinde averile moştenite şi pleacă la Ierusalim, unde odinioară, pe drumul Golgotei, Împăratul veacurilor vărsa lacrimi şi sînge pentru izbăvirea omenirii întregi şi a împăcării Cerului cu Pămîntul, în noul Eden. După ce îşi depune ofranda sufletului său, sinceritatea, pe piatra de mormînt de unde a înviat Domnul, tînărul transfigurat porneşte pe calea adevărului, la fel ca magii de odinioară.
Hainele sale scumpe rămîn nevoiaşilor de la uşa peşterii Betleemului, îmbracă pe cei goi, se resemnează cu leproşii şi cu cei cuprinşi de boli incurabile, ajută pe cei neputincişi şi plînge cu cei necăjiţi şi infirmi. Inima Sfîntului Nicolae era staulul milei şi dreptăţii, sufletul său ardea de dragostea slujirii omului. Împotriva nedreptăţii şi cîştigului urît se ridică forţa morală a tînărului Nicolae care îşi consacrase viaţa slujirii adevărului prin harul Sfîntului Duh. Avea 23 de ani cînd şi-a plecat capul sub mîna cuviosului şi smeritului episcop Nicolae. El vedea în faptele preoţiei topirea răutăţii lumii, buzele preotului trebuie să respecte ştiinţa, din gura lui se aşteaptă învăţătura curată, fiindcă este sol al lui Dumnezeu şi vas cinstit al minunii. Autoritatea lui Nicolae creşte tot mai mult: o femeie bolnavă se vindecă prin atingerea de hainele lui.
De acum începe pelerinajul la acest sfânt. Murind episcopul din Mira, poporul credincios îl roagă să primească episcopia, însă el refuză, recunoscînd că este nevrednic de arhieria lui Hristos. Însă, Sfîntul Metodie al Constantinopolului îl sfă-tuieşte să se supună şi ca urmare este uns ierarh al Bisericii. Tânăr fiind, ajută familia unui tată văduv cu trei fete, care nu aveau din ce trăi. Sfântul aruncă în camera cinstitelor fete cîte o pungă de aur la fiecare şi astfel pericolul păcătuirii este înlăturat, iar rugăciunile sale au adus tineri serioşi, înjghebîndu-se astfel trei familii curate şi de nădejde.
Sfântul Nicolae se arată în foarte multe cazuri marinarilor tineri şi călători, de atunci fiind ocrotitorul celor ce călătoresc pe mare sau pe uscat, iar azi şi celor care călătoresc pe calea aerului.

Sf. Nicolae, apărătorul credinţei întru Hristos!

Dar lucrarea celui rău se arată însă, împăraţii Diocleţian şi Maximilian încep persecuţiile împotriva creştinilor. Este pîrît şi Sfîntul Nicolae, care este tîrît în temniţă, supus la foame, sete şi bătăi. Cetatea se revoltă, dar mulţimea este înăbuşită în sînge de romani. Creştinii caută atunci salvarea Sfîntului Nicolae dar nu reusesc. Un credincios de-al său pătrunde în temniţă şi vrea să-l scoată, însă Sfîntul refuză.
Murind prigonitorii, creştinismul sub împăratul Constantin cel Mare capătă libertate şi astfel se restabileşte şi pacea Bisericii. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, prin-tre cei 318 părinţi care au condamnat erezia lui Arie s-a aflat şi blîndul părinte Nicolae. Reîntorcîndu-se acasă, Sfîntul Nicolae începe din nou apostolatul.
Să ne rugăm bunului Nicolae să fie rugător pentru noi, cei nevrednici, înaintea tronului Împăratului nostru Hristos!