Cortina se ridică astăzi la Stagiunea Teatrală a Elevilor!

0
836


Unul dintre cele mai așteptate evenimente de peste an de către liceeni este Stagiunea Teatrală a Elevilor, ajunsă în acest an la ediția a XXXII-a. Evenimentul începe astăzi și se va desfășura pe parcursul a trei zile, până vineri. Echipe de tineri actori amatori de la 12 licee din Focșani, Panciu, Odobești, dar și din județele Buzău și Galați, vor urca pe scenă pentru a impresiona juriul cu prestațiile lor. 
 Astăzi, la ora 11.30 va avea loc festivitatea de deschidere a stagiunii. Cei care vor sparge gheața, la ora 12.00, sunt elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani, cu piesa „O noapte furtunoasă” după I. L. Caragiale. Profesorul îndrumător este Marilena Bărculescu, iar îndrumător artistic Valentin Cotigă. De la ora 15.00, emoții vor avea elevii de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, care vor interpreta piesa „Păpușa” de Olimpia Săpunaru, având ca profesor îndrumător pe Doina Boboc, iar îndrumător artistic pe autoarea piesei. La ora 17.00 începe prestația echipei de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, cu spectacolul „Trei piese scurte și o cămilă nevăzută”, după D. Solomon. Elevii au fost îndrumați de profesoara Mihaela Fiștoc și actorii George Năstase și Gabriel Gîndea. Ultimul spectacol al zilei începe la ora 19.00 și se intitulează „Mecanica inimii”, după Mathias Malzieu, în interpretarea elevilor de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu. Profesor îndrumător este Maricica Apreutesei și îndrumător artistic Cătălin Sfîrloagă. 
 A doua zi a Stagiunii va debuta la ora 9.00, cu spectacolul Liceului cu Program Sportiv Focșani, intitulat „Revoluția textilă”, după Diana Manole. Profesor îndrumător este Ionela Ilie, iar îndrumători artistici George Năstase și Gabriel Gîndea. La ora 11.00 intră în scenă actorii amatori de la Liceul de Muzică și Arte „Gh. Tattarescu” din Focșani, cu spectacolul „Hotelul dintre lumi”, după E. E. Schmitt. Profesor îndrumător este Mariana Dondoi, iar îndrumător artistic Ana Maria Pușcalău. De la ora 13.30, echipa de la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești va avea emoții, cu piesa „Soacra și nora”, după Carlo Goldoni. Profesori îndrumători sunt Mădălina Temelie și Gina Sava, iar îndrumător artistic Florențiu Octavian Cucu.  
La ora 16.00, Liceul de Arte „D. Cuclin” din Galați va prezenta piesa „România, free country”, după Matei Vișniec. Profesori îndrumători sunt Daniela Enache Nistor și Victor Mihăilescu, profesoara fiind și îndrumător artistic. De la ora 17.15, pe scenă vor urca elevii de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focșani, care vor interpreta piesa „Ultima haltă în paradis”, după V. Nicolau, avându-i ca profesor îndrumător pe Voicuța Voicu, iar îndrumător artistic pe Adrian Simion. Ultimul spectacol al zilei începe la ora 19.00, cu elevii de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani. Aceștia vor juca piesa „Lada”, după Ion Sava, avându-i ca îndrumători pe profesoara Elena Mateiu și Ana Maria Pușcalău. 
 Ultima zi, cea de vineri, este dedicată ultimelor două spectacole înscrise în concurs și festivității de premiere. La ora 10.30 vor evolua elevii de la Liceul de Arte „M. Sterian” din Buzău, cu piesa „Cerere în căsătorie”, după A. P. Cehov, cu îndrumătorul Adrian Constantin. Ultimul spectacol din concurs aparține Liceului Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, care se intitulează „Vizita bătrânei doamne”, după F. Durrenmatt. Profesor îndrumător este Carmen Ion, iar îndrumător artistic Adrian Damian. Emoțiile participanților vor atinge cote maxime la ora 15.00, când va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor. Juriul este format din regizorul Mihai Lungeanu, Marinela Èšepuș – directorul Teatrului „C. Nottara” din București și un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.           
 Stagiunea Teatrală a Elevilor din acest an este organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Focșani și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here