Centru educațional pentru copiii din cartierul Sud
  • Micsorare text
  • Marire text
  • Tipareste articol
  • Trimite unui prieten
  • Inscriere RSS
Centru educațional pentru copiii din cartierul Sud
Voteaza :

Articolul a primit 2 voturi

Asociația Ștefan cel Mare și Sfânt Focșani - Suflete pentru Suflete are un termen de cinci ani pentru a construi în Cartierul Sud un Centru educațional pentru copiii din acest cartier al municipiului. Consilierii locali focșăneni au fost de acord, la ultima ședință, să îi acorde asociației un teren solicitat în zona Sud dar cu amendamentul ca imobilul să fie realizat în termen de cinci ani, în caz contrar urmând ca terenul să revină la administrația locală. Asociația, înființată în 2016, este condusă de preotul Sorin Dragnia, și vrea să construiască acest centru pe un teren situat pe Aleea Parc. „Solicitarea noastră este formulată în vederea construirii unui spațiu cu destinația de Centru Educațional pentru copiii din cartierul Sud-Focșani. Acest centru se va adresa unui număr de aproximativ 30 de copii (clasele 0-4) pe care ne dorim să îi sprijinim. De asemenea, pentru grupele următoare de vârstă vom promova programe și proiecte în vederea stimulării și susținerii participării active, civice și responsabile a tinerilor la viața educațională, socială, culturală, sportivă și economică a comunității în care trăiesc. În ceea ce privește ajutorarea persoanelor cu o situație socială deosebită din zonele defavorizate, intenționăm organizarea de acțiuni de combatere a sărăciei și de sensibilizare a opiniei publice față de problemele specifice lor”, se arată în solicitarea transmisă Primăriei de preotul Sorin Dragnia.

 

 


Comentariile dumneavoastra necesita aprobarea unui moderator. Mesajele ce contin expresii licentioase, atacuri la persoana, instiga la ura, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau sterse. Comentariile trebuie sa faca referire la subiectul articolului.










Intamplari neadevarate


















FLASH NEWS NATIONAL



















46
22
47
43
27
28

Extragerea noroc:  9442301

Harta Focsani
   

Local

Un fond de investiții din Marea Britanie va construi un SPITAL în orașul Odobești
Orașul Odobești va avea o unitate spitalicească modernă, construită de un fond de investiții din Marea Britanie. Unitatea medicală va fi construită pe o suprafață de 6 hectare de teren, va avea 160 de paturi, iar personalul medical va fi format atât din români, cât şi medici de alte naţionalităţi.

POZA ZILEI

Soveja, Sursa foto: Marian Olteanu

SECVENTA ZILEI

Stergator modern

SONDAJ DE OPINIE

Social

Cum vă pregătiți pentru iarnă?

 


Vezi varianta desktop
Toate drepturile rezervate SC MEDIA UNO SRL, str. Bucegi, nr. 21, Focsani | Stiri Vrancea, Focsani, Adjud, Panciu, Odobesti, Lepsa
Site gazduit de Servhost