Cazan de țuică, scaune și mese, confiscate de polițiști

0
779


Cu ocazia bâlciului organizat în orașul Panciu, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, polițiștii din localitate au aplicat mai multe amenzi celor care au încălcat legea. Astfel, au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.020 de lei, și au constatat 2 infracțiuni de evaziune fiscală, în urma cărora au fost predate în custodie bunuri în valoare de 19.000 de lei.
De asemenea, doi agenți economici, care comercializau mobilier, nu aveau acte de proveniență pentru marfa oferită spre vânzare. „La data de 29 iunie a.c., în intervalul orar 07.00- 15.00 polițiștii din Panciu, cu ocazia bâlciului organizat de sărbătoarea Sfințiilor Apostoli Petru și Pavel, au acționat cu efective mărite în vederea asigurării unui climat de ordine și liniște publică. În cadrul acțiunii au fost aplicate un număr total de 18 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 7020 de lei. De asemenea, au mai fost constatate 2 infracțiuni de evaziune fiscală, fiind predate în custodie bunuri în valoare de 19000 lei. Polițiștii au depistat doi agenți economici care ofereau spre vânzare articole de mobilier, fără a avea documente de proveniență sau avize de însoțire, în calitate de producător de mobilă. De asemenea, polițiștii au mai confiscat de la alte două persoane 50 de scaune, 13 mese și un cazan de țuică, întrucât aceste bunuri nu aveau documente legale de proveniență”, se specifică într-un comunicat primit de la IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here